Gabriela Constantinescu

ploua-n afara mea. de parca ar vrea sa ma dizolv cu buze, vise si fiinta aud cum imi canta versul stropului ingandurat de mine de tine de cand se agita ploaia pe piele visul pe umbra teiului din vara care te-a impins spre doua maini palide ce senin e cerul.. si cred ca ploua in mine ploua in dorul meu de tine.

Lebada e cel mai fain colt de Ploiesti. Mana ta in parul meu. E locul in care "Demonii" de Dostoievski aduna praf pe o etajera. Mana ta in parul meu. Urme de acuarele galbene si verzi se scurg pe paharele mereu pline de flori uscate. Mana ta in parul meu. Un tablou cu lebede, usor stramb, se sprijina de-un cui. Mana ta in parul meu. Un cufar vechi, pictat si el, poarta un dialog mut cu poza lui Eminescu de pe coperta cartii. Mana ta in parul meu. Peretii poarta si ei o nota personala autentica. Mana ta in parul meu. Iar muzica. Mana ta in parul meu. In perfecta armonie cu ceaiul din ibric. Mana mea in parul tau. E locul in care cartile parca ti se lipsesc de mana.Totul e facut in casa, de la prajituri pana la sucuri, frulate si alte minuni.Obiecte vechi si atmosfera de timp prafuit.Si un om cu-o chitara.Atat de intim. Mana ta a trecut usor prin parul meu. M-as muta in Lebada. In trecerea ei, mi-a atins umarul care a procesat chimic informatia s...

Rock FM imi bucura urechile, iar eu ma gandesc cu jind la patul meu de-acasa, la blana lui Bubu in care poti sa-ti afunzi degetele si sa o auzi scotand zgomote aproape omenesti.E prima vineri in camera de camin in care am incercat sa-mi aduc un plus de culoare.Pe perete am lipit "The kiss" si un desen multicolor.Intr-un borcan, am pensule.Doua floricele cu nasturi in loc de boboc stau pe un petic in carouri inramat, pe care l-am primit de la Alina.O carte groasa si un tablou dorm mereu deasupra mea.But still doesn't feel like home.Trebuie sa-mi invat si perna sa-mi cante inainte sa adorm. And it's all soooo quiet. Siiii am... -fost la bal.Groaznic.Mi-am reintarit convingerea ca mor spiritual in club.Fratelli, cotat imediat dupa Bamboo, de super fite, a fost locul cu pricina.Nu o sa irosesc prea mult spatiu povestind.Muzica atat de tare incat imi vibra sternul pana si pe hol, langa iesire.Inghesuiala.Pe cele doua melodii care imi placeau, "Highway to hell"...

Prima saptamana de facultate.Uhhhh.Antenutele mele hippie au receptat urmatoarele:  1.Maaaaaan, it's crowded.Cand eu sunt pe ultima treapta si ma uit inapoi, ma simt de parca as fi in mijlocul unui musuroi de furnici robotizate 2.Mi-e greu sa nu ajung cu 10 min mai tarziu oriunde m-as duce. 3.E groaznic sa stai singur in camera de camin.Din ciclul "Sa ma mai uit pe peretele asta sau sa ma intorc si spre celalalt?"  4.Mi-a luat 3 nopti sa ma obisnuiesc cu patul 5.Imi place la facultate so far.Suna bine ce ne-a zis profa de neuropsiho si desi cred ca o sa-mi blestem zilele la exam, e intr-adevar fascinant creierul uman 6.Sunt entuziasmata 7.Many hippie hippie stores 8.Radio.Rock non stop.Numai in Bucu 9.Teatru ieftin 10.Am concertele aproape ^_^

Feedback-urile referitoare la concert, cel putin in presa, se intreceau in motive pentru care nu a meritat , iar jurnalistii incercau tot felul de cuvinte care sa contureze o idee cu accente mai mult decat negative.S-au mai si cocotat sa le faca poze.Si au privat oameni care chiar voiau sa vada de o imagine mai ampla asupra scenei, iar in cazul unora mai putini norocosi, de orice fel de imagine asupra scenei. Insa urechea mea, fara a se remarca prin vreo calitate iesita din comun si fara a avea vreo componenta anatomica innebunita dupa Axl Rose, a fost fericita.Oamenii chiar au facut show, si inca unul de calitate. Vocea lui Axl Rose e geniala. Da, nu mai e Slash. Dar. Trupa a avut o prestatie onorabila. Nu neg faptul ca nu a avut respect pentru fani si a intarziat doua ore. Dar spun ca pentru mine, asteptarea aia a meritat.De indata ce a urcat pe scena, a inceput sa merite. "Sweet Child O' Mine" a sunat impecabil. Personal, mi-au placut solo-urile.Si prin ele, a...

Dualitatea din mine nici ca poate fi mai accentuata decat in momentul asta.Ma impart in doua bucati imaginare, egale, aflate intr-un deplin, armonios si absolut contrast.Pe de o parte, bytz cea sarcastica, cu un invelis de cinism, aparent impenetrabila, incearca sa-si sape drumul catre recunoastere si sa imbratiseze realitatea.Pe de alta parte, sunt vulnerabila, hipersensibila si mi-e greu sa nu trec lucrurile de repetate randuri prin masina de tocat ganduri, sa le adaug mici modele decorative nocive pe termen lung. Off topic, am fost aproape furioasa la auzul faptului ca pe afisul cu piesa Sinucigasul, avandu-l ca actor principal pe Dan Puric, a fost lipit cu delicatete un altul, care anunta fabuloasa, unica si inegalabila seara a manelelor.Daca ar fi putut, cu siguranta ca Dan Puric si-ar fi luat titlul la spinare si s-ar fi mutat pe un stalp neatins de prost gust. Trecand peste, astept si nu astept sa ma mut la Bucuresti. imi place camera mea. dar o sa pot sa ma duc la teatru cu ban...

Am revenit. Ideea de timp liber si pretioase momente in care sa contemplez nestingherita vinilurile de pe perete imi zburda ghidus prin minte si incearca din rasputeri sa-si sape drumul pana la stadiul de constientizare.Iar cuvintele cauta cuie.Vor sa ramana pe termen lung in mine."Sunt studenta" Iar concertul de aseara a venit ca o indelung asteptata rasplata, care m-a propulsat inapoi in mine, m-a ancorat in momentul acela care m-a legat emotional, candva, pe cand eram un dop cu ochii mari si ma incaltam cu fesu', ca sa citez din clasici, de trupa The Cranberries.Vocea pentru care inca nu am gasit un adjectiv indeajuns de graitor pentru ceea ce-mi simt urechile a cantat timp de 90 de minute cele mai cunoscute melodii ale trupei.Desigur, punctul culminant a venit o data cu Zombie, moment in care publicul s-a dezlantuit, iar parul meu voia cu indarjire sa se miste o data cu sunetul.Sprijinita de gard, cu picioarele miscandu-se involuntar, mainile sus si buzele aruncand in...

Vineri, 18 iunie, Zone Arena, 30.000 de oameni, eu, 1,64, altii, aproape 2, manca-i-ar puricii, lua-i-ar galca, ciocni-s-ar de-un plop, cadea-le-ar urechile.Daaaar uhhh, uhhh, uhhhhh, Steven Tyler la vreo 7 metri de mine si eu stand pe varfuri aproape doua ore in incercarea de a-i vedea transpiratia de pe fata, ridurile de pe gat, pletele, tatuajele, unghiile.Dar a meritaaaaat.Durerea de picioare, sictireala, setea, au disparut instant cand a aparut pe scena Tyler cu trenciul lui cel roz, cu paiete sclipitoare, palarie cu imprimeu de leopard si esarfe legate de microfon, pe care l-a invartit de parca greutatea lui ar fi fost comparabila cu cea a unui nasture.Nici nu s-a terminat bine "Love in an elevator", ca l-a si lins pe fata pe Joe "fuckin' " Perry. Acapella pe "What it takes" 8-> A cantat la muzicuta S-a tavalit pe scena cantand la muzicuta Pe care apoi a aruncat-o in public ( Lucky someone) Au cantat tooot ce mi-as fi dorit Inainte de bis, tro...

Aseaza-ti privirea pe umarul meu Si las-o sa curga-n nestire Imprima-mi pe mana puterea Zambetului fad Infige-ti soapta in timpanu-mi surd Si las-o sa-mi patrunda-n piele Opreste-mi rasuflarea cu o mana Dar trezeste-ma Atunci cand norii se vor departa de cer.

Adu-ma.Si Uita-ma. Reda-ma.Si Uita-ma. Coloreaza-ma.Si Uita-ma. Imparte-ma.Si Uita-ma. Amuteste-ma.Si Uita-ma. Indoaie-ma.Si Uita-ma. Condamna-ma. Iarta-ma.Si Aminteste-mi. Cum eram.

Se cauta stapani pentru patru ghemotoace de blana pline de energie, in cautare de afectiune.Scuipa deja admirabil, am patit-o, inca nu stiu sa toarca, dar cu siguranta vor sa ajunga in varful visinului, se chinuie in fiecare dimineata.Deja si-au luat mici cazaturi si desigur, ca niste pisici veritabile, au aterizat in picioare.Le place sa se bage in burlan, sa se joace cu lacramioarele bunicii si sa o sperie pe Bubu(cateaua).Sooo, anyone interested? ^_^

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...

[ cu repetarea unor parti din "Povestea punctului rosu" ]  N-a fost niciodata ca-n povesti.A fost intr-un timp confuz, intr-o incapere neaerisita in care intensitatea luminii varia de la vag la insesizabil.A fost intr-un mediu in care culorile erau condamnate la inexistenta, adevarul se metamorfoza in nimic, iar zambetul nu incapea pe usa.Dar a fost odata sau niciodata o voce umana, aproape imperceptibila, purtand amprenta unui sistem nervos din care rasareau culori. “E un punct rosu pe o foaie alba.E un punct rosu pe un glont alb.E un punct rosu pe o palaria alba.E un punct rosu pe o pereche de buze albe.E un punct rosu pe o usa alba.E un punct rosu pe un perete alb." Intr-o zi, punctul rosu s-a dus la medic.I s-a spus ca albul ii dauneaza, ii strica vederea.A fost trist.Iubea albul sau infinit si tacut.I s-a spus sa se mute pe negru.S-a intors abatut pe foaia alba si si-a luat ramas bun.Nu avea sa-l mai vada niciodata.Nu mai avea cui sa-i cante povestea.S...

Te port pe bratele-mi Ude Iti ating fruntea cu buzele-mi Ude Te amestec printre gandurile-mi Ude Te intind pe hainele-mi Ude Vreau sa ma usuc de tine.

Caderi de tensiune pe pleoapa ta stanga. Surasu-ti imprima pe chipul damnat Iar voltii din sange incep iar sa curga Si-alergi iar surasul pe drumul uitat Curentul iti trece prin vine Cuvinte din vectori, continuu absurd Si-mi canti repetat simfonia Electronului mut. Metalul din suflet adoarme umanul Si pleci singuratic pe-un colt de magnet. Sa-ti plangi simulat ratacirea Cu lacrimi firesti. Doar vino purtat langa mine. Sa-ti dau un sarut omenesc Si chipu-ti sa-i poarte caldura. In circuit inchis.

Suntem doua flori intr-un pahar cu vin alb.Cozile noastre se ating intr-un singur punct.Impartim acelasi pahar.Umblam dupa soare . Ne intristam cand nu mai e lumina . Vom muri . Vom ajunge in groapa ecologica sau intre filele unei carti ingalbenite si groase . Suntem doua pete de culoare pe o podea prafuita . Fuzionam . Ne privim sarcastic.Apoi cedam .. Ne amestecam , urmand ca pe urma sa uitam ce am fost . Suntem la fel . Teoretic , am gasit calea de mijloc . Practic , ne mintim pe noi . Eu m-am decolorat . Suntem doua fire de par negre pe un trotuar nematurat. Ne dam din calea pantofilor hiperactivi.Intotdeauna sunt mai rapida .Provenim din acelasi scalp.Nu ne place vopseaua,asa ca ne-am desprins.Eu prima,evident . Suntem doua bilete lipite pe un frigider.Eu sunt o lista de cumparaturi.Tu..la fel.Am fi vrut sa fim o lista cu lucruri de facut intr-o viata.Ei au gandit altfel.(Hartie igienica galbena,prosoape de bucatarie mov cu margini in carouri).Suntem pe cale sa cadem de cate ori ...

E ceva cu zilele astea de luni.Zau asa.Cand o sa am o zi de luni reusita, o sa fiu de-a dreptul euforica.O sa ajung acasa, o sa-mi desfac o sticla de sampanie si o sa ma arunc in cada cantand. Asadar, in virtutea faptului ca e luni, ma duc sa-mi pun o patura pe cap si sa astept sa treaca.