Gabriela Constantinescu

12:20 : cobor la Izvor 12:30 : ajung la locul cu pricina. Nu erau decat vreo 20 de oameni, unii stateau pe iarba, altii pe gard sau pe jos. In primele momente, in virtutea singuratatii, imbratisam sticla de apa si ma gandeam ca sunt nerabdatoare sa vina prietenii mei. Eram usor derutata, dar cautam umbra, fiindca stiam ca pana la 20:00 mai sunt multe ore caniculare si ca trebuie sa mai raman cu o bruma de energie pentru final. Pe la 1 a sosit B. Ne-am asezat pe iarba si, cu sacosa de Mc langa noi, am improvizat un picnic pe tricoul lui negru. Ne amuzam de o domnisoara reporter, care schimba microfonul de Antena1 cu cel de Antena3 si transmitea in felul ei duios de robotizat aceeasi placa. Nu cu mult timp in urma am auzit-o spunand "N-am mai vazut atatea fite in viata mea". Si asta spunea ea dupa ce a stat in preajma unor oameni care stateau pe garduri si pe jos, imbracati lejer, cu apa si mancare langa ei. Teoretic, accesul era permis la 3, pe bilet, si la 4 potrivit sur...

N-as mai scrie. N-as mai picta. N-as mai citi. N-as mai personaliza tot ce misca sau nu, respira sau moare, zace sau imi umbla prin gand, camera, ochi. Nici macar nu as mai cauta in teatru. Mi-as lasa sa moara intonatia, inflexiunile vocii, gestul mainilor. As face un compromis, m-as intoarce la simplitatea mediocra, apatica, lipsita de fantezie. As ucide orice fantasma, incercare de a sfida realul, impusul, iar orice tresarire de a tinde spre ciudat, neobisnuit, altfel, s-ar prabusi pe trotuarul urbanizat de evolutie pe care calca numai orbi ai cantecului mort, ai scartaitului. M-as impregna de sunete artificiale, vise ce se industrializeaza sub ochii cenusii ai timpului fad. M-as supune mortii spirituale. As calca peste glasul limpede al unui colt pictat de fluturi aplatizati, uitand de farmec, duiosie si franchete. As imbratisa rigidul. I-as spune zilei sa se contracte pana ma striveste intre clipe goale. As spune ca nu mai simt nimic. Imi moare creativitatea?! Nu. E...

De departe, lucrul care mă încântă cel mai mult la viața de student este faptul că pot să mă hrănesc spiritual cu piese de teatru. Iată o mică parte din ce am văzut și mi-a plăcut. "Sinucigașul" În regia lui Felix Alexa, piesa “Sinucigașul” îmbină umorul negru și tragicul în 2 ore și 15 minute de artă teatrală autentică. Desi genială, piesa a fost interzisă de Stalin, fapt care i-a adus autorului, Nikolai Robertovici Erdman, împreună cu anonimatul, deportarea în Siberia. Personajul principal al piesei, Semion Semionovici Podsekalnikov, interpretat de inegalabilul Dan Puric, trăiește cu tensiunea și complexul de a fi șomer și implicit, întreținut din salariul deloc semnificativ pe care îl câștigă soția sa, care devine aproape insuficient pentru supraviețuirea celor trei membri ai familiei, respectiv cei doi soți și mama Mariei Lukianovna. Astfel, încă de la debutul piesei, se desprinde teama celor două femei pentru viața lui Podsekalnikov, care amenință că se împușcă. To...