Bon Jovi

12:20 : cobor la Izvor
12:30 : ajung la locul cu pricina. Nu erau decat vreo 20 de oameni, unii stateau pe iarba, altii pe gard sau pe jos.
In primele momente, in virtutea singuratatii, imbratisam sticla de apa si ma gandeam ca sunt nerabdatoare sa vina prietenii mei. Eram usor derutata, dar cautam umbra, fiindca stiam ca pana la 20:00 mai sunt multe ore caniculare si ca trebuie sa mai raman cu o bruma de energie pentru final. Pe la 1 a sosit B. Ne-am asezat pe iarba si, cu sacosa de Mc langa noi, am improvizat un picnic pe tricoul lui negru. Ne amuzam de o domnisoara reporter, care schimba microfonul de Antena1 cu cel de Antena3 si transmitea in felul ei duios de robotizat aceeasi placa. Nu cu mult timp in urma am auzit-o spunand "N-am mai vazut atatea fite in viata mea". Si asta spunea ea dupa ce a stat in preajma unor oameni care stateau pe garduri si pe jos, imbracati lejer, cu apa si mancare langa ei.

Teoretic, accesul era permis la 3, pe bilet, si la 4 potrivit surselor de pe net. Ei biiine, partea de organizare a fost praf. Se formasera doua cozi, in fata portlilor de acces. Mai intai, ne-au zis sa ne dam mai in spate, ceea ce, cu bombanenile de rigoare, am facut. Apoi ne-au trimis la mama naibii in spatele unor garduri ca sa "intram organizat". Hell, no. In marea ingramadeala de oameni care aveau bilete peste tot, s-au gandit ei sa imparta bratari pentru Diamond celor care aveau bilet la Golden Circle. Vai de aceia dintre ei care erau mai in spate, numai ei stiu cum si-au trimis mana sa primeasca mult dorita bratara. Pe langa faptul ca era foarte cald, stateam si f.f.inghesuiti si toti ne faceam planuri despre cum sa fugim si sa dam din coate cand ne dau drumul. S-a facut 4 si jumatate si oamenii au inceput sa huiduie. Cand in sfarsit s-a dat drumul, evident ca am luat-o la fuga si am ajuns frumusel langa gard, de care m-am lipit si i-am jurat apropiere vesnica. Umm, de cateva ore.

Siii am stat pe jos, sprijinindu-l, pana cand au inceput sa cante trupele din deschidere. Nu m-au impresionat. Din momentul in care am intrat, totul a fost ok, s-a respectat programul si, si, siiiii la 8 au intrat pe scena cei de la Bon Jovi cu Raise your hands pe buze, printre acorduri, in instrumente. Inspirata alegere, pentru ca ne-am armonizat cu totii intru ridicarea mainilor si ne-a adus putin din ceea ce avea sa fie atmosfera din Piata Constitutiei. “Bucharest, Romania! My brothers and sisters, we are gathered here today to be as one and I want to know : are 50.000 of you here with me tonight?” Cu siguranta ca eram. Entuziasmul ne-a facut sa ne simtim, sa parem, mai multi.

Ceea ce a urmat, insa, mi-a adus injuraturi din partea corzilor mele vocale, care-si doreau cu ardoare sa ma manifest mai putin, mai deloc, atunci cand am auzit primele acorduri de la You give love a bad name. Si eu care-mi faceam griji ca, fiind operat la picior, Jon al nostru o sa fie cuminte pe scena. Nici vorba. Na, na, na, na na na, na na na na na, a urmat Born to be my baby, publicul a ramas in priza, eu topaiam de mama focului in infimul spatiu de care ma lipisem intru totul. Vai, solo-urile lui Richie.

Dupa aceea - We weren't born to follow, insotita de proiectia unor figuri reprezentative ale secolului XX. A fost, probabil, interventia cea mai activa a ecranului.

 Lost Highway - Maaan, I love his voice.

“Bucharest, Romania! This is the first time ever! WOW! This is great! I hope it’s hot enough for you because I’ve come to turn the heat on!”

And he did. Fiindca a urmat It's my life, moment in care eu am explodat acolo, mica, dar mare, si am cantat cu figura schimonosita de puterea versurilor, a vocii, a corzilor, a clapelor, a tobelor. Uuuuhhhh. Mi-ar placea sa cred ca urmez versurile melodiei aleia in multe dintre clipe. Libertate interioara, huh?

In these arms, in care latura mea idealista a fredonat

You want commitment
Take a look into these eyes
They burn as fire, yeah
Until the end of time

iar latura mea umana se bucura de cele doua brate care ma imbratisau.

Runaway - “I would like to take you on a ride, back in ’98 .. ’97 .. ‘ 96 [..]  84..’ 83..’82.. STOP!” . Tobele lui Tico Torres au amplificat si sustinut energetic farmecul momentului. Uuu, she's a little runaway..

We Got It Goin'On
Captain Crash & the Beauty Queen From Mars 
Uhm, in timpul astora doua mi-am odihnit picioarele, vocea, mainile, doar am salivat la solist :">

Bad Medicine  - Hot Legs - Old Time Rock 'n'Roll - Compilatia a fost destul de reusita, surprinzatoare chiar, iar picioarele-mi au reinceput sa topaie. 
  
Au urmat When We Were Beautiful, Bed of Roses si I'll Be There For You. Ultimele doua mi-s dragi. Pe "Bed of Roses" ii stateam pe umeri.  Ma jucam in parul lui si ma uitam cu ochii mari la Jon.  Salivam. Nu pe parul lui, doar interior. Aici Jon s-a infasurat cu steagul Romaniei. Nah, trebuia sa existe si momentul asta. O prietena care a stat pe langa Parcul Izvor mi-a spus ca atunci s-a auzit cel mai fain si mai tare cum canta publicul. La "I'll be there for you", a venit si Richie in fata si i-am cantat Happy Birthday.

Dupa momentele astea de versuri care nu pot impresiona decat posesoarele de estrogen, au venit si momente mai rock. 

Who Says You Can't Go Home

I'll Sleep When I'm Dead

Someday I'll Be Saturday Night

Have a nice day si Keep the faith mi-au obosit picioarele, mainile, vocea, iar multimea era, dupa mai bine de doua ore, la fel de energica, de vie, de prezenta, de electrizata. I-am aplaudat pana n-am mai simtit ca am maini. Am scos zgomote de incantare. Si cu asta a urmat primul bis.
  
Dry County
Wanted Dead or Alive 
Blood on Blood 
Livin' on a prayer -am asteptat-o mai bine de doua ore. Uhhh 8->

Nici nu pot descrie ce a urmat. Aplauze puternice, nebune, continue. Cu totii strigam "Bon Jovi". Nu voiam sa plece, iar ei au simtit din plin. Jon era ceva de genul "What are you doing tomorrow?". A promis ca o sa revina curand. Si pentru ca stia ca "you've been waiting for three decades for us to come", a urmat cel de-al doilea bis.                                                                                                            

                                                                       

Always

These Days

Twist and Shout

Always live suna genial.A fost momentul cel mai incarcat de emotie, vocea lui Jon a fost impecabila, la fel si partea instrumentala. M-am topit interior. A fost momentul in care imi parea ca-mi canta numai mie si cu siguranta nu am fost singura. Pe melodia de final picioarele tuturor s-au miscat, au topait energic, intr-o nota de veselie si asa s-au incheiat nu mai putin de 3 ore de show live. 

Best three hours of my life.