Gabriela Constantinescu

Eu am scris recenzia piesei, insa fara a-i fi vazut finalul. De-astea-s faine recenziile, ca nici cititorilor nu trebuie sa li-l relevi. Nu stiam exact ultimele doua minute, fiindc-am fugit cu drag, atunci, catre gara. De "Vizita batranei doamne" zic. Genul ala de final de te lasa-nmarmurit si pustiit de cuvinte. Genial! Si-l pun deoparte, ca pe-un lucru fost neterminat, incheiat cu o tacere.

Dupa un seminar neinsemnat, cu spontaneitate si de dragul apropierii, am luat-o pe Ioana la brat si-am mers de la Eroilor pana ce-am ajuns pe Lipscani. Am intrat printr-o zona pe unde nu mai colindasem, cu cladiri vechi, obosite de-atatea ploi, cojite si cu amaraciunea vechiului sufocat de uitare. Asa-s de faine! Poate s-a desprins tencuiala de emotie c-a  vazut suras de copil trecand pe langa ea. Of, nu stiu, dar cu siguranta are povesti ticsite printre ziduri. Iar discutia cu Ioana mi-a fost prilej de fascinatie, caci gaseam elemente, le uneam, imi aluneca mintea catre integrarea intr-un tot, al ei. Mi-am amintit de liceu, cand o stiam foarte putin si o etichetasem drept tipa cu ton pisicos, care intr-o improvizatie la teatru tot spunea de ceva ingrozitor pe care nu-l putea povesti, in vreme ce eu vorbeam de pata de pe cortina care se tot marea sau insistam sa-mi zica ce-i atat de ingrozitor. Regret c-am fost atat de taioasa si de redusa in ceea ce o privea, am cazut in patima ...

Mi-e Radu. Pe Radu mi l-a adus un mail despre "Imparatul mustelor"a lui Golding. Si cateva randuri intr-o vara. "Te-am vazut in capatul culoarului, negru, grabit. Am vrut sa strig. Dar m-a izbit farmecul lucrurilor neterminate. Cred ca mi-am uitat cuvintele de sfarsit in dansul ala. Sunt mica, dar mare si nu vreau sa termin ce-a ramas nespus[...]" "Tu, Gabi, tu aveai ochii mei. Si acea stralucire ceroasa, autosuficienta. Cereai mai multa deschidere- mi-era teama sa nu faram oglinda. Boem, meditativ, de inima albastra, ma bucur himeric ca te-am intalnit!" Mi-e Radu fiindca are ochi blanzi.                               il mananca urechile cand e ciorba acra.                               atunci cand e obosit, inainte sa deschida usa, se-nvarte-un pic              ...

S âmbătă, pe 17 decembrie c-un om drag și zâmbetul pe chip m-am dus în locu-mi preferat, la Teatrul National București, Sala Mare, unde s-a jucat “Vizita bătrânei doamne “, în regia lui Alexander Morfov. O piesă cu iz de fantastic, aparentă comedie cu profunde valențe tragice, având puternic conturate dramele personajelor sale, individualizate până la o aparență josnică, patologic de orientate către slăbiciune. Am avut senzația, în mai multe momente, ca nu mă aflu la o piesă de teatru, ci, din punct de vedere al decorului, în fața unei reverii lărgite spre vis și asta fiindcă scena TNB-ului are niște întrebuințări uluitoare, ascunde și relevă decorul. Fie intra gara-n scenă, adăpostindu-se și devenind podea, fie se ivea și se-ascundea o vilă cu un nivel și cu balcon din spatele scenei, fie apăreau două niveluri ce adăposteau o băcănie și toaletele, respectiv, mai jos, biroul primarului, al politistului si cabinetul medicului. Multe personaje, toate făceau câte ceva simultan, părea că ...

Iata-mi crampeiul preferat din cartea draga. "Se gandea mai ales la faptul ca in momentele de accentuare a bolii, imediat premergatoare crizei de epilepsie (in cazul in care aceasta se producea in stare de veghe), exista un grad de incordare maxima, cand in starea lui de totala descurajare, de adanca depresiune sufleteasca, interveneau brusc cateva clipe, in cursul carora creierul i se inflacara fulgerator si toate resorturile lui vitale, incordandu-se cu o forta extraordinara, se declansau intr-un formidabil elan de traire. Senzatia vietii, a constiintei de sine capatau o intensitate aproape inzecita in clipele acelea cu intermitente de fulger. O claritate extraordinara ii lumina mintea si inima. Toate framantarile, tot zbuciumul, toate indoielile lui pareau ca se imprastie dintr-o data, topindu-se intr-o armonie desavarsita, intr-o liniste senina plina de bucurii si sperante, suprema intelepciune si de o constiinta deplina a finalitatii. Dar momentele acestea de ...

Vino, pas Sa-mi strivesti amarnic soapta Vino, soapta Sa imi plamadesti un vis Vino, vis Sa-mi visezi o lumina Vin', lumina, Sa-i vad somnul zambind Vin', tu, zambet Sa-mi surazi o fereastra. Vin', fereastra Si ramai, Pan' la cel din urma-nchis. ~Deseneaza-mi o usa.~ Tigara, fuma-mi-va tacerea Tacand, i-as spune ca-l iubesc Iubindu-l, i-as da chip de cuvant, ochi de murmur, maini de drum, forma de umar, Mi-ar fi mangaierea unei viori infiorate de arcus rasarit din degete asuprite de caldura mainilor impreunate intru muzica din doi Din doi in noi. Din noi in insine. Din insine in nostru. Din nostru in noua. Din noua in visul mut. Si-ntotdeauna tineri. Noi! ~Adu-mi, aprinde, fumeaza-mi sarutul.~