Vizita batranei doamne

Sâmbătă, pe 17 decembrie c-un om drag și zâmbetul pe chip m-am dus în locu-mi preferat, la Teatrul National București, Sala Mare, unde s-a jucat “Vizita bătrânei doamne“, în regia lui Alexander Morfov. O piesă cu iz de fantastic, aparentă comedie cu profunde valențe tragice, având puternic conturate dramele personajelor sale, individualizate până la o aparență josnică, patologic de orientate către slăbiciune. Am avut senzația, în mai multe momente, ca nu mă aflu la o piesă de teatru, ci, din punct de vedere al decorului, în fața unei reverii lărgite spre vis și asta fiindcă scena TNB-ului are niște întrebuințări uluitoare, ascunde și relevă decorul. Fie intra gara-n scenă, adăpostindu-se și devenind podea, fie se ivea și se-ascundea o vilă cu un nivel și cu balcon din spatele scenei, fie apăreau două niveluri ce adăposteau o băcănie și toaletele, respectiv, mai jos, biroul primarului, al politistului si cabinetul medicului. Multe personaje, toate făceau câte ceva simultan, părea că mă aflu în fața unei case de păpuși și culmea, nu trebuia să le mișc eu. 

Din punct de vedere scenografic, nu cred că am să văd o piesă mai complexă, un spațiu mai concordant și mai fantastic decât acesta. Intriga m-a șocat de-a dreptul, jocul Maiei Morgenstern a fost genial, o piesă care-o pune de departe în valoare și-i relevă calitățile extraordinare. Firul poveștii, revoltător de uman, centrat pe slăbiciune și putere, punând într-o lumină grotescă natura umană defectuoasă, pentru care valorile umane pălesc în fața securității materiale, reprezentate atât de cromatic și de aparte prin încălțările galbene pe care întregul oraș începe să le poarte. Prețul bunăstării lor nu poate fi răscumpărat decât printr-o crimă, iar piesa urmărește degradarea lor, care sporește cromatic și scade din punct de vedere al luminii de pe chipuri. Mergeți și vedeți degradare artistică!