Călătorul și-a răpus valiza S-a-ntâmplat pe-o stradă pietruită. Alertați, au ieșit să-l vadă, oamenii. 347 de pălării cenușii 346 de guri tăcute căci o pălărie nu avea stăpân și se plimba pe caldarâm, singuratică. 5 suflete, căci restul împietriseră deunăzi și doar 193 de mâini, căci restul pieriseră în războiul mângâierilor vitrege. Toate îl priveau, cu propriul simț pe Călătorul care și-a răpus valiza. S-a-ntâmplat ca pantoful să-ndrăgească pălăria care de 153 de pași încoace se plimba pe caldarâm, singuratică. Și-a luat avânt, iar călătorul uimit de desprinderea subită, a căzut cu trupu-i aspru pe valiză, iar din ea a țâșnit fulgul de nor, fulgul de dor, pe care l-a avut iubita în perna-i, la ceasul viselor plăpânde în ultima-le noapte caldă. Călătorul nu și-a răpus valiza, ci ultima urmă de suflet. și acum 348 de pălării cenușii privesc valiza iar pantoful urmărește palid cum pălăria a-nceput să zboare.