Călătorul și-a răpus valiza
S-a-ntâmplat pe-o stradă pietruită.
Alertați, au ieșit să-l vadă, oamenii.
347 de pălării cenușii
346 de guri tăcute
căci o pălărie nu avea stăpân
și se plimba pe caldarâm, singuratică.
5 suflete,
căci restul împietriseră deunăzi
și doar
193 de mâini,
căci restul pieriseră
în războiul mângâierilor vitrege.
Toate îl priveau, cu propriul simț
pe
Călătorul care și-a răpus valiza.
S-a-ntâmplat ca pantoful
să-ndrăgească pălăria
care de 153 de pași încoace
se plimba pe caldarâm, singuratică.
Și-a luat avânt, iar călătorul
uimit de desprinderea subită,
a căzut cu trupu-i aspru
pe valiză,
iar din ea
a țâșnit fulgul de nor, fulgul de dor,
pe care l-a avut iubita
în perna-i, la ceasul viselor plăpânde
în ultima-le noapte caldă.
Călătorul nu și-a răpus valiza,
ci
ultima urmă de suflet.
și acum
348 de pălării cenușii privesc valiza
iar
pantoful urmărește palid
cum pălăria
a-nceput să zboare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu