Gabriela Constantinescu

T : Maria, deschide u șa coliviei, te rog. M : Tudor, nu. T: Maria, nici ieri nu am zburat. M: Odihne ște-ți aripile, Tudor. T : Odihna e atunci când te simți liber și ușor. Sunt greu în colivia asta. Obosesc. M : Pot să te mângâi pe aripi până adormi . Ce zici? T: Am dormit destul. Nu de-asta sunt obosit. M : Cum s ă nu vrei? Nu-mi spuneai tu că sunt două lucruri pe lume care-ți plac cel mai mult? Să te mângâi pe aripi și să te prind atunci când cazi? T : Pove știle-astea nu-mi mai servesc la nimic. M : Ce vrei să spui? T: E fals s ă-mi doresc toate astea acum când eu stau închis într-o colivie. Deschide ușa, Maria. M : M ă tem că nu pot. T : Cât timp o să mai stau aici? M : P ână când o să ai încredere. T : Maria, deschide u șa, te rog. M : Eu nu- ți deschid. T : Maria, deschide-odat ă! M : Lini ștește-te, nu rezolvi nimic așa, mai rău îți faci. T : Maria, tu-mi faci r ău. Tu nu vezi că-mi faci rău? M : Eu nu fac nimic, de fapt. T: Îmi p...

De-o vreme-ncoace, am început să fac curățenie. Am scuturat bine de tot niște lucruri pe care le credeam despre mine. Am șters de praf altele de care uitasem. M-am uitat în tot felul de oglinzi și-am descoperit și altele, neștiute. E curios că acum doar stau și privesc la ele, cum se reordonează singure. În perioada asta, îl citeam pe Frankl și-am ajuns, la un moment dat, la un pasaj care întregea minunat un aspect pe care începusem să-l conștientizez la mine. El sună cam așa: "De îndată ce ni s-a dezvăluit sensul suferinței, am refuzat să bagatelizăm sau [..] să întreținem un optimism aritificial". Tot Frankl spunea că nici nu contează cât de mare sau de mică e suferința, dacă-i un motiv de nimic, sau e cu-adevărat o tragedie, fiindcă ea umple tot spațiul pe care-l ai la dispoziție. Și, mai spune el, "Singura șansă a omului ține de modul cum își poartă povara". Bam Bam. Am revăzut întregul meu drum cu suferința . Demult, a început de la victimă și m-a...