Gabriela Constantinescu

Il vad umbrit de conturul obscur al ochilor tai. Linia trupului i s-a-ntrerupt de cand a aruncat cu gandul in tine. Din clipa fara timp, a hotarat: se muta din spatiul mintii tale. Si-i cad sertarele. Se prabusesc, surpandu -te. I-a cazut violoncelul Din sertarul din ureche. Prabusit, ceasul ticaie Din sertarul cu viata. Frant, zace si zmeul Din sertarul ce surade copil Singura, urma de trup iubit Se zbate in sertarul cu simtiri I-a alunecat si sertarul gurii Si zambetul frant Dintr-ansul Vrea sa devina al tau. Lipeste-l de tine. Pana nu-ti cade Sertarul identitatii.

Imi amintesc, cu drag si duiosie, de-un batran care, intrebat cati ani are, a raspuns "Niciunul. I-am pierdut  pe toti". Ce fain mi s-a parut atunci, auzindu-l. Perioada ce-a trecut mi-a fost incarcata afectiv si cumva, parca m-am mutat in mine si-am cotrobait prin ganduri. M-am privit dintr-un punct imobil si-am adunat impresii si crampeie. Cred ca daca m-as sui acum pe ochii mei batrani, mi-as zambi. Si-as raspunde, asemenea batranului, ca mi-am pierdut anii, dar nu in sensul de irosire, ci de imposibilitatea reintoarcerii si zambetul amintirii. Si-am aflat despre mine ca... Imi expun foarte mult latura creativa, suprarealista, artistica si pare ca nu sunt capabila sa am experiente simple, brute. Imi amintesc ce mult m-a atras un titlu al lui Noica, "Mathesis sau despre lucrurile simple." Caut foarte mult simplitate, in sensul de lipsa de incarcare, de sufocare, de absenta a surplusului. Ador simplitatea cotorului de carte, a liniilor trupului uman, a urechilor ...