Treceți la conținutul principal

Guns N' Roses

Feedback-urile referitoare la concert, cel putin in presa, se intreceau in motive pentru care nu a meritat , iar jurnalistii incercau tot felul de cuvinte care sa contureze o idee cu accente mai mult decat negative.S-au mai si cocotat sa le faca poze.Si au privat oameni care chiar voiau sa vada de o imagine mai ampla asupra scenei, iar in cazul unora mai putini norocosi, de orice fel de imagine asupra scenei. Insa urechea mea, fara a se remarca prin vreo calitate iesita din comun si fara a avea vreo componenta anatomica innebunita dupa Axl Rose, a fost fericita.Oamenii chiar au facut show, si inca unul de calitate.

Vocea lui Axl Rose e geniala.
Da, nu mai e Slash.
Dar.
Trupa a avut o prestatie onorabila.
Nu neg faptul ca nu a avut respect pentru fani si a intarziat doua ore.
Dar spun ca pentru mine, asteptarea aia a meritat.De indata ce a urcat pe scena, a inceput sa merite.
"Sweet Child O' Mine" a sunat impecabil.
Personal, mi-au placut solo-urile.Si prin ele, au conturat individualitatea fiecaruia.Dar au aratat ca sunt si un grup de oameni care armonizeaza acorduri, iar rezultatul este muzica.
La "November Rain" m-am ofticat ca nu am fost atenta cat am pus mana pe telefon sa impartasesc momentul.Fiindca pentru mine a fost peste asteptari.
 Toate acele detalii de genul efecte pirotehnice, confetti, lumini, au intarit atmosfera.
Da, Axl s-a schimbat de prea multe ori.Am preferat sa-l ascult cantand decat sa-mi las ochiul critic sa remarce vedetismul din asta.
Gosh, cat de tare a fost "Paradise City"
S-a mai scris ca a vorbit putin.E adevarat ca dupa primele melodii nu a spus aproape nimic.S-a mai auzit un "Thank you", respectiv "This is a relaxing evening".Pe urma, a prezentat pe rand membrii trupei, iar prezentarea respectiva era urmata de un solo.Spre sfarsit, mesajele catre public au devenit mai consistente.Sincer, dupa ce solistul de la Danko Jones-whatever ne-a spus ca suntem hardcore daca ne imaginam saliva lui si singurul adjectiv pe care il cunostea parea sa fie "fucking", am preferat tacerea de inceput a lui Axl.A interactionat cu publicul suficient pe parcursul concertului si a facut ceea ce stie el cel mai bine: a cantat.
In plus, nu cred ca a fost o toleranta mioritica din partea publicului, imi place sa cred ca, la fel ca si mine, s-au lasat dusi de muzica si au uitat de frustrarea pricinuita de asteptarea care a fost, ce-i drept, destul de indelungata. A fost cel mai fain concert la care am fost pana acum.Cu cea mai proasta organizare insa, o ora si ceva am asteptat la poarta sa ne lase sa intram. Vocea, show-ul, efectele, solo-urile, chiar si cover-urile ptr care si-au primit o alta doza serioasa de critica, sound-ul, toate au creat un intreg care a facut sa merite 3 ore de frustrare. Nu regret ca mi-am luat bilet. Vena a cerut rock.Si a primit din plin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pate pe teatru

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...

Tranzacţie eşuată

Aproape dintotdeauna,  pe -o strad ă cu viorele care creşteau din asfalt, trăia un omuleţ singuratic. Purta haine ponosite şi se -ndoia mereu de spate, la fiecare pas. Nu ştia să zâmbească şi nici nu puteai citi vreo altă emoţie pe chipul lui. Gesturile lui erau nespus de sărace. Se temea deseori să - şi ridice şi privirea din pământ. Astăzi, pare mai abătut ca niciodată. Ţine în mână, strâns, un card. Era cardul pe care, cu ani în urmă, îşi transferase sufletul. Se ducea la sufletomat, cu gând să mai scoată o bucată de suflet, care să - l facă uman pentru încă o clipă. Atunci când a hotărât să -l lase acolo, era convins că e moţiile sunt o prostie, că oricum n -are nevoie de ele şi că e suficient să poată retrage, din când în când, câte o bucată, din contul inimii sale. În schimbul tranzacţiei, îi era dat să trăiască mai mult. Aşadar, a semnat contractul cu banca de suflete. Banca aceasta de suflete era pretutindeni. Niciodată nu puteai şti de ce suflet dai atunci când ridici...