Gabriela Constantinescu

N-as mai scrie. N-as mai picta. N-as mai citi. N-as mai personaliza tot ce misca sau nu, respira sau moare, zace sau imi umbla prin gand, camera, ochi. Nici macar nu as mai cauta in teatru. Mi-as lasa sa moara intonatia, inflexiunile vocii, gestul mainilor. As face un compromis, m-as intoarce la simplitatea mediocra, apatica, lipsita de fantezie. As ucide orice fantasma, incercare de a sfida realul, impusul, iar orice tresarire de a tinde spre ciudat, neobisnuit, altfel, s-ar prabusi pe trotuarul urbanizat de evolutie pe care calca numai orbi ai cantecului mort, ai scartaitului. M-as impregna de sunete artificiale, vise ce se industrializeaza sub ochii cenusii ai timpului fad. M-as supune mortii spirituale. As calca peste glasul limpede al unui colt pictat de fluturi aplatizati, uitand de farmec, duiosie si franchete. As imbratisa rigidul. I-as spune zilei sa se contracte pana ma striveste intre clipe goale. As spune ca nu mai simt nimic. Imi moare creativitatea?! Nu. E...

De departe, lucrul care mă încântă cel mai mult la viața de student este faptul că pot să mă hrănesc spiritual cu piese de teatru. Iată o mică parte din ce am văzut și mi-a plăcut. "Sinucigașul" În regia lui Felix Alexa, piesa “Sinucigașul” îmbină umorul negru și tragicul în 2 ore și 15 minute de artă teatrală autentică. Desi genială, piesa a fost interzisă de Stalin, fapt care i-a adus autorului, Nikolai Robertovici Erdman, împreună cu anonimatul, deportarea în Siberia. Personajul principal al piesei, Semion Semionovici Podsekalnikov, interpretat de inegalabilul Dan Puric, trăiește cu tensiunea și complexul de a fi șomer și implicit, întreținut din salariul deloc semnificativ pe care îl câștigă soția sa, care devine aproape insuficient pentru supraviețuirea celor trei membri ai familiei, respectiv cei doi soți și mama Mariei Lukianovna. Astfel, încă de la debutul piesei, se desprinde teama celor două femei pentru viața lui Podsekalnikov, care amenință că se împușcă. To...

ploua-n afara mea. de parca ar vrea sa ma dizolv cu buze, vise si fiinta aud cum imi canta versul stropului ingandurat de mine de tine de cand se agita ploaia pe piele visul pe umbra teiului din vara care te-a impins spre doua maini palide ce senin e cerul.. si cred ca ploua in mine ploua in dorul meu de tine.

Lebada e cel mai fain colt de Ploiesti. Mana ta in parul meu. E locul in care "Demonii" de Dostoievski aduna praf pe o etajera. Mana ta in parul meu. Urme de acuarele galbene si verzi se scurg pe paharele mereu pline de flori uscate. Mana ta in parul meu. Un tablou cu lebede, usor stramb, se sprijina de-un cui. Mana ta in parul meu. Un cufar vechi, pictat si el, poarta un dialog mut cu poza lui Eminescu de pe coperta cartii. Mana ta in parul meu. Peretii poarta si ei o nota personala autentica. Mana ta in parul meu. Iar muzica. Mana ta in parul meu. In perfecta armonie cu ceaiul din ibric. Mana mea in parul tau. E locul in care cartile parca ti se lipsesc de mana.Totul e facut in casa, de la prajituri pana la sucuri, frulate si alte minuni.Obiecte vechi si atmosfera de timp prafuit.Si un om cu-o chitara.Atat de intim. Mana ta a trecut usor prin parul meu. M-as muta in Lebada. In trecerea ei, mi-a atins umarul care a procesat chimic informatia s...

Rock FM imi bucura urechile, iar eu ma gandesc cu jind la patul meu de-acasa, la blana lui Bubu in care poti sa-ti afunzi degetele si sa o auzi scotand zgomote aproape omenesti.E prima vineri in camera de camin in care am incercat sa-mi aduc un plus de culoare.Pe perete am lipit "The kiss" si un desen multicolor.Intr-un borcan, am pensule.Doua floricele cu nasturi in loc de boboc stau pe un petic in carouri inramat, pe care l-am primit de la Alina.O carte groasa si un tablou dorm mereu deasupra mea.But still doesn't feel like home.Trebuie sa-mi invat si perna sa-mi cante inainte sa adorm. And it's all soooo quiet. Siiii am... -fost la bal.Groaznic.Mi-am reintarit convingerea ca mor spiritual in club.Fratelli, cotat imediat dupa Bamboo, de super fite, a fost locul cu pricina.Nu o sa irosesc prea mult spatiu povestind.Muzica atat de tare incat imi vibra sternul pana si pe hol, langa iesire.Inghesuiala.Pe cele doua melodii care imi placeau, "Highway to hell"...

Prima saptamana de facultate.Uhhhh.Antenutele mele hippie au receptat urmatoarele:  1.Maaaaaan, it's crowded.Cand eu sunt pe ultima treapta si ma uit inapoi, ma simt de parca as fi in mijlocul unui musuroi de furnici robotizate 2.Mi-e greu sa nu ajung cu 10 min mai tarziu oriunde m-as duce. 3.E groaznic sa stai singur in camera de camin.Din ciclul "Sa ma mai uit pe peretele asta sau sa ma intorc si spre celalalt?"  4.Mi-a luat 3 nopti sa ma obisnuiesc cu patul 5.Imi place la facultate so far.Suna bine ce ne-a zis profa de neuropsiho si desi cred ca o sa-mi blestem zilele la exam, e intr-adevar fascinant creierul uman 6.Sunt entuziasmata 7.Many hippie hippie stores 8.Radio.Rock non stop.Numai in Bucu 9.Teatru ieftin 10.Am concertele aproape ^_^

Feedback-urile referitoare la concert, cel putin in presa, se intreceau in motive pentru care nu a meritat , iar jurnalistii incercau tot felul de cuvinte care sa contureze o idee cu accente mai mult decat negative.S-au mai si cocotat sa le faca poze.Si au privat oameni care chiar voiau sa vada de o imagine mai ampla asupra scenei, iar in cazul unora mai putini norocosi, de orice fel de imagine asupra scenei. Insa urechea mea, fara a se remarca prin vreo calitate iesita din comun si fara a avea vreo componenta anatomica innebunita dupa Axl Rose, a fost fericita.Oamenii chiar au facut show, si inca unul de calitate. Vocea lui Axl Rose e geniala. Da, nu mai e Slash. Dar. Trupa a avut o prestatie onorabila. Nu neg faptul ca nu a avut respect pentru fani si a intarziat doua ore. Dar spun ca pentru mine, asteptarea aia a meritat.De indata ce a urcat pe scena, a inceput sa merite. "Sweet Child O' Mine" a sunat impecabil. Personal, mi-au placut solo-urile.Si prin ele, a...