Pe culoarul din tren încep să se distingă pași. A urcat primul călător. O doamnă îmbrăcată-ntr-un taior de culoare închisă, cu ochi neobișnuit de verzi și mers apăsat își caută liniștită locul. Poartă în spate un rucsac simplu, din doc, cu un buzunar mic în exterior, care se leagănă în ritmul ei. La intervale foarte scurte de timp, urmărește atent cele două cifre înscrise pe bilet, de parcă numărul locului i-ar tot fugi din memorie. În cele din urmă, îl găsește. Se așează meticulos, cu rucsacul în brațe, așteptând să termine de citit un mesaj.
Curând, lângă ea se așează un domn distins, cu pălărie pe cap, cravată neagră și o servietă maro, pe care-o așează printre alte bagaje, pe raftul de deasupra. Observând aceasta, doamne își privește rucsacul și îi aruncă o privire întrebătoare. Domnul observă subtilitatea care i se adresa și întreabă, cu amabilitate:
- Doriți să vă puneți dumneavoastră bagajul sus?
- Nu, nu, e-n ordine, o să îl țin aici, lângă mine.
- Haideți, vă rog, al dumneavoastră e mai voluminos. Vă ajut eu.
- Mă gândesc altfel, ce-ar fi dacă v-ați așeza dumneavoastră servieta în picioare, în așa fel încât să încapă amândouă?
- Nu cred că este posibil, fiindcă tavanul se curbează și nu are suficientă înălțime ca să încapă.
- Înțeleg. Dar dacă am muta toate bagajele spre stânga, în așa fel încât să încapă și rucascul meu, și servieta dumneavoastră pe orizontală?
- Am deranja toți pasagerii și în plus, sunt atât de multe încât am ajunge la destinație înainte să ne așezăm bagajele.
- Hotărât lucru, aveți dreptate. Am putea să vă agățăm servieta cu sfoară, de cârligul de atârnat haine.
Curând, lângă ea se așează un domn distins, cu pălărie pe cap, cravată neagră și o servietă maro, pe care-o așează printre alte bagaje, pe raftul de deasupra. Observând aceasta, doamne își privește rucsacul și îi aruncă o privire întrebătoare. Domnul observă subtilitatea care i se adresa și întreabă, cu amabilitate:
- Doriți să vă puneți dumneavoastră bagajul sus?
- Nu, nu, e-n ordine, o să îl țin aici, lângă mine.
- Haideți, vă rog, al dumneavoastră e mai voluminos. Vă ajut eu.
- Mă gândesc altfel, ce-ar fi dacă v-ați așeza dumneavoastră servieta în picioare, în așa fel încât să încapă amândouă?
- Nu cred că este posibil, fiindcă tavanul se curbează și nu are suficientă înălțime ca să încapă.
- Înțeleg. Dar dacă am muta toate bagajele spre stânga, în așa fel încât să încapă și rucascul meu, și servieta dumneavoastră pe orizontală?
- Am deranja toți pasagerii și în plus, sunt atât de multe încât am ajunge la destinație înainte să ne așezăm bagajele.
- Hotărât lucru, aveți dreptate. Am putea să vă agățăm servieta cu sfoară, de cârligul de atârnat haine.
- E prea grea, ar ceda îndată.
- Sau, am putea să o punem la mine în rucsac și așa, ar încăpea amândouă.
- N-ar încăpea în veci servieta la dumneavoastră în rucsac.
- Nu și dacă scot tot conținutul din el.
- Și unde o să puneți toate lucrurile acelea?
- Pe scaunul din fața noastră.
- Dar este foarte posibil să se ocupe.
- Așa este, cum de nu m-am gândit? Oare n-ați putea s-o îndoiți și s-o așezați sub scaun?
- Servieta este foarte dură, nu poate fi îndoită.
- Aș putea să v-o țin eu pe cap, în echilibru. Când eram tânără, am lucrat 10 ani la circ.
- V-ar cădea, șinele astea sunt atât de stricate încât trenul merge numai în hop-uri.
- Da și ce-i drept, nici n-am mai exersat.
Domnul se ridică, coboară servieta, urcă rucascul doamnei, se așează și pune servieta pe verticală, la picioarele lui.
- Gata, zice, i-am găsit loc.
- La asta nu m-am gândit.
Curând, pe cele patru scaune din stânga lor se-așează un copil însoțit trei doamne dichisite, îmbrăcate identic, cu paltoane vișinii, pantaloni din doc gri și cizme negre. Copilul își lipește obrazul de geam, iar ele încep îndată un joc de cărți zgomotos.
- Jos e 3 de treflă.
- La 3 ani, s-a îmbolnăvit de pneumonie.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- As de inimă roșie.
- La 1 an, nimeni nu i-a cântat vreun cântec de leagăn.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 10 de romb.
- La 10 ani, mama lui l-a culcat pe un pat de nisip.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 9 de inimă neagră.
- La 9 ani, l-a certat că n-a făcut ordine în gândurile ei.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 2 de inimă roșie.
- La 2 ani, îl trăgea de degete până o striga pe nume.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 5 de inimă neagră.
- La 5 ani, îl suna de la vecini, pe telefonul fix și îi spunea că o să ajungă în Iad pentru că nu mănâncă supă de morcovi.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 7 de treflă.
- La 7 ani, îl agăța în cui până se întorcea acasă, ca să nu-i prăfuiască podelele cu jocul lui.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 4 de inimă neagră.
- La 4 ani, îl punea să se uite la un perete alb și gol.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 6 de romb.
- La 6 ani, l-a curățat în urechi timp de 3 ore, ca să îl curețe de ce-a auzit de la străini.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 8 de inimă roșie.
- La 8 ani, l-a pus să înțeleagă că ea îl iubește.
Brusc, doamna cu ochi neobișnuit de verzi, se ridică de pe scaun, se duce glonț lângă băiat și începe să îl mângâie duios pe creștet. Cele trei doamne încep să râdă identic și o-nghiontesc să se dea la o parte. Doamna cu ochi neobișnuit de verzi, netulburată, începe să mângâie tot mai apăsat copilul. Cele trei doamne continuă să râdă identic și o-mping tot mai brutal. Doamna cu ochi neobișnuit de verzi se lipește de copil într-o îmbrățisare. Cele trei doamne continuă să râdă identic și să o lovească cu picioarele.
Atunci, cu uitătura neobișnuit de verde, doamna cu ochi neobișnuit de verzi, spune răspicat:
- Coborâți din tren imediat! Copilul e-al meu!
Cu un gest scurt, domnul deschide servieta și scoate dintr-ânsa o seringă.
- Sau, am putea să o punem la mine în rucsac și așa, ar încăpea amândouă.
- N-ar încăpea în veci servieta la dumneavoastră în rucsac.
- Nu și dacă scot tot conținutul din el.
- Și unde o să puneți toate lucrurile acelea?
- Pe scaunul din fața noastră.
- Dar este foarte posibil să se ocupe.
- Așa este, cum de nu m-am gândit? Oare n-ați putea s-o îndoiți și s-o așezați sub scaun?
- Servieta este foarte dură, nu poate fi îndoită.
- Aș putea să v-o țin eu pe cap, în echilibru. Când eram tânără, am lucrat 10 ani la circ.
- V-ar cădea, șinele astea sunt atât de stricate încât trenul merge numai în hop-uri.
- Da și ce-i drept, nici n-am mai exersat.
Domnul se ridică, coboară servieta, urcă rucascul doamnei, se așează și pune servieta pe verticală, la picioarele lui.
- Gata, zice, i-am găsit loc.
- La asta nu m-am gândit.
Curând, pe cele patru scaune din stânga lor se-așează un copil însoțit trei doamne dichisite, îmbrăcate identic, cu paltoane vișinii, pantaloni din doc gri și cizme negre. Copilul își lipește obrazul de geam, iar ele încep îndată un joc de cărți zgomotos.
- Jos e 3 de treflă.
- La 3 ani, s-a îmbolnăvit de pneumonie.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- As de inimă roșie.
- La 1 an, nimeni nu i-a cântat vreun cântec de leagăn.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 10 de romb.
- La 10 ani, mama lui l-a culcat pe un pat de nisip.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 9 de inimă neagră.
- La 9 ani, l-a certat că n-a făcut ordine în gândurile ei.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 2 de inimă roșie.
- La 2 ani, îl trăgea de degete până o striga pe nume.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 5 de inimă neagră.
- La 5 ani, îl suna de la vecini, pe telefonul fix și îi spunea că o să ajungă în Iad pentru că nu mănâncă supă de morcovi.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 7 de treflă.
- La 7 ani, îl agăța în cui până se întorcea acasă, ca să nu-i prăfuiască podelele cu jocul lui.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 4 de inimă neagră.
- La 4 ani, îl punea să se uite la un perete alb și gol.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 6 de romb.
- La 6 ani, l-a curățat în urechi timp de 3 ore, ca să îl curețe de ce-a auzit de la străini.
- Corect! Pune ce carte vrei!
- 8 de inimă roșie.
- La 8 ani, l-a pus să înțeleagă că ea îl iubește.
Brusc, doamna cu ochi neobișnuit de verzi, se ridică de pe scaun, se duce glonț lângă băiat și începe să îl mângâie duios pe creștet. Cele trei doamne încep să râdă identic și o-nghiontesc să se dea la o parte. Doamna cu ochi neobișnuit de verzi, netulburată, începe să mângâie tot mai apăsat copilul. Cele trei doamne continuă să râdă identic și o-mping tot mai brutal. Doamna cu ochi neobișnuit de verzi se lipește de copil într-o îmbrățisare. Cele trei doamne continuă să râdă identic și să o lovească cu picioarele.
Atunci, cu uitătura neobișnuit de verde, doamna cu ochi neobișnuit de verzi, spune răspicat:
- Coborâți din tren imediat! Copilul e-al meu!
Cu un gest scurt, domnul deschide servieta și scoate dintr-ânsa o seringă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu