Ne irosim

De-afară, se-aude ropot de ploaie. Stau pe un scaun, în fața unui ghișeu și aștept ca doamna de dincolo de tăblia de lemn să termine de vorbit la telefon. Încerc, din când în când, să articulez câte un sunet, însă îl înghit cu repeziciune. Șoptit, printre cuvintele care nu-mi erau adresate, găsește timp să mă întrebe ce doresc.

-Vreau să plătesc taxa pentru următoarea lună de viață, îi spun.
- Sigur, așteptați, vă rog.

După ce epuizează discuția, închide și mă privește cu amabilitate.

- Pot să plătesc și pentru altcineva? întreb eu.
- Sigur.
- Și cum știu dacă a ajuns unde trebuie?
- Îi verificați respirația diseară, după ora 23:53.
- Și dacă nu mai respiră?
- Atunci, aveți la dispoziție 24 de ore să faceți o sesizare la "Biroul de erori umane", care va fi soluționată în cel mai scurt timp, înainte ca ultimul gând să părăsească persoana pentru care doriți să achitați.
- Am înțeles, mulțumesc.

Cu o apăsare de buton, deschide o fereastră pe ecranul imens de pe biroul ei. Ecranul avea margini roșii și se mărea în funcție de cum îi vorbeai. Dacă te răsteai la el, devenea tot mai mare. Când îi vorbeai cu duioșie, se micea îndată.

- Stați puțin, că nu îmi merge programul. Prin urmare, nu am cum să vă eliberez chitanța.
- Of! Păi fără chitanță, cei de la "Registrul vieții" nu or să mă creadă că am plătit!
- Așa e. Îl repornesc, poate își revine.
- Aștept, desigur.

Privesc pe fereastra din spatele ei, la oamenii care se cocoșează și se feresc de ploaie. Plouă apăsat și crâncen, iar umbrelele nu pot să mai îndure.

- Nu funcționează. Geta, ție îți merge programul?
- Nu, nici la mine nu merge.

De pe culoar se ivește o doamnă.

- Bună ziua, nu vă supărați, plata pentru ultimele clipe se face aici?
- Da, aici.
- Și pentru fericire, se plătește suplimentar?
- Sigur. Taxa se triplează. Doar că deocamdată nu merge programul, nu vă pot ajuta.
- Și ce pot să fac?
- Să așteptați. Sau puteți să mergeți la "Banca vieții" și la "Banca fericirii", să le achitați separat. Să știți însă că se plătește comision întreaga viață dacă mergeți acolo.
- Cum să merg, pe ploaia asta? Nu mă trimiteți acolo, vă rog! O să aștept!

Alți trei oameni ni se-alătură. Eu încă stăteam pe scaun, iar ei se așezară la coadă în spatele meu. Părea că sunt desprinsă de realitatea lor, deși așteptam același lucru. Părea că sunt privilegiată pentru că stau atât de aproape de-o hârtie care încă nu s-a născut.

Doamna de la ghișeu îmi zâmbește duios și-mi spune:

- O să închid fereastra dintre noi, vreau să ies din birou.

Trece ușor pe lângă coada de oameni și dispare.

Între timp, spiritele încep să se agite.

- Ce ne facem dacă nu merge?
- Da, ce ne facem? Venim de-atât de departe!
- Și programul e atât de scurt, două ore pe săptămână!
- Eu vreau să-mi iau gradul doi și trebuie să-l iau chiar azi, altfel nu pot trece la următorul nivel al vieții!
- Da, și eu, tot pentru gradul doi am venit!

Între timp, coada se mărea tot mai mult. O doamnă grasă, cu privire ternă și obraz zbârcit, probabil angajată la alt ghișeu, auzind forfota, vine să calmeze spiritele.

- Ce vârste aveți? întreabă ea
- 69!
- 45.
- 23.
- 38.
- Dacă aveți sub 40 de ani, puteți merge să achitați la bancă. Aveți noroc, domnul nu poate merge, nu are altă soluție decât să aștepte aici.
- Dar la bancă e mai scump și în plus, plătim toată viața!
- Toată viața nu mai înseamnă mult, fiindcă în curând și hârtia se termină și nu vom mai putea elibera chitanțe electronice pentru mult timp.
- Cum așa?
- Păi copacii din grădină sunt pe sfârșite, iar cei din celelalte orașe, aproape au murit. Au anunțat la știri.
- Vai, dar asta e îngrozitor. Și de vreme ce hârtia oricum se termină, nu ne puteți da chitanță scrisă de mână?
- Dacă se putea, vă dădeam demult, dar nu mai avem voie, trebuie să eliberăm doar electronic. Scrisul de mână nu mai e recunoscut și o să muriți.

Între timp, revine la ghișeu doamna în care cu toții ne puneam speranțele. Un tânăr o oprește și încearcă să-i explice:

- Fiți amabilă, îmi puteți da numărul de telefon de la biroul dumneavoastră? Vin din alt oraș, mai am treburi de rezolvat și n-aș vrea să mă irosesc aici.
- Și dacă vă dau numărul, ce vreți să știți?
- Păi mi-ați spune dacă merge programul, iar eu aș veni aici.
- Nu are sens. Atunci când mă sunați, s-ar putea să meargă și de îndată ce veniți aici, e la fel de posibil să nu mai meargă.
- E o problemă tehnică?
- Da.
- Și vi se întâmplă des astfel de situații?
- Sigur că da. Sistemul este făcut în așa fel încât să meargă jumătate din timp, iar în cealaltă jumătate, să se strice. Altfel nu ar mai muri nimeni niciodată.

Cu un gest scurt, mă ridic și plec. Azi este ultima zi în care mai pot plăti.