Gabriela Constantinescu

Prima saptamana de facultate.Uhhhh.Antenutele mele hippie au receptat urmatoarele:  1.Maaaaaan, it's crowded.Cand eu sunt pe ultima treapta si ma uit inapoi, ma simt de parca as fi in mijlocul unui musuroi de furnici robotizate 2.Mi-e greu sa nu ajung cu 10 min mai tarziu oriunde m-as duce. 3.E groaznic sa stai singur in camera de camin.Din ciclul "Sa ma mai uit pe peretele asta sau sa ma intorc si spre celalalt?"  4.Mi-a luat 3 nopti sa ma obisnuiesc cu patul 5.Imi place la facultate so far.Suna bine ce ne-a zis profa de neuropsiho si desi cred ca o sa-mi blestem zilele la exam, e intr-adevar fascinant creierul uman 6.Sunt entuziasmata 7.Many hippie hippie stores 8.Radio.Rock non stop.Numai in Bucu 9.Teatru ieftin 10.Am concertele aproape ^_^

Feedback-urile referitoare la concert, cel putin in presa, se intreceau in motive pentru care nu a meritat , iar jurnalistii incercau tot felul de cuvinte care sa contureze o idee cu accente mai mult decat negative.S-au mai si cocotat sa le faca poze.Si au privat oameni care chiar voiau sa vada de o imagine mai ampla asupra scenei, iar in cazul unora mai putini norocosi, de orice fel de imagine asupra scenei. Insa urechea mea, fara a se remarca prin vreo calitate iesita din comun si fara a avea vreo componenta anatomica innebunita dupa Axl Rose, a fost fericita.Oamenii chiar au facut show, si inca unul de calitate. Vocea lui Axl Rose e geniala. Da, nu mai e Slash. Dar. Trupa a avut o prestatie onorabila. Nu neg faptul ca nu a avut respect pentru fani si a intarziat doua ore. Dar spun ca pentru mine, asteptarea aia a meritat.De indata ce a urcat pe scena, a inceput sa merite. "Sweet Child O' Mine" a sunat impecabil. Personal, mi-au placut solo-urile.Si prin ele, a...

Dualitatea din mine nici ca poate fi mai accentuata decat in momentul asta.Ma impart in doua bucati imaginare, egale, aflate intr-un deplin, armonios si absolut contrast.Pe de o parte, bytz cea sarcastica, cu un invelis de cinism, aparent impenetrabila, incearca sa-si sape drumul catre recunoastere si sa imbratiseze realitatea.Pe de alta parte, sunt vulnerabila, hipersensibila si mi-e greu sa nu trec lucrurile de repetate randuri prin masina de tocat ganduri, sa le adaug mici modele decorative nocive pe termen lung. Off topic, am fost aproape furioasa la auzul faptului ca pe afisul cu piesa Sinucigasul, avandu-l ca actor principal pe Dan Puric, a fost lipit cu delicatete un altul, care anunta fabuloasa, unica si inegalabila seara a manelelor.Daca ar fi putut, cu siguranta ca Dan Puric si-ar fi luat titlul la spinare si s-ar fi mutat pe un stalp neatins de prost gust. Trecand peste, astept si nu astept sa ma mut la Bucuresti. imi place camera mea. dar o sa pot sa ma duc la teatru cu ban...

Am revenit. Ideea de timp liber si pretioase momente in care sa contemplez nestingherita vinilurile de pe perete imi zburda ghidus prin minte si incearca din rasputeri sa-si sape drumul pana la stadiul de constientizare.Iar cuvintele cauta cuie.Vor sa ramana pe termen lung in mine."Sunt studenta" Iar concertul de aseara a venit ca o indelung asteptata rasplata, care m-a propulsat inapoi in mine, m-a ancorat in momentul acela care m-a legat emotional, candva, pe cand eram un dop cu ochii mari si ma incaltam cu fesu', ca sa citez din clasici, de trupa The Cranberries.Vocea pentru care inca nu am gasit un adjectiv indeajuns de graitor pentru ceea ce-mi simt urechile a cantat timp de 90 de minute cele mai cunoscute melodii ale trupei.Desigur, punctul culminant a venit o data cu Zombie, moment in care publicul s-a dezlantuit, iar parul meu voia cu indarjire sa se miste o data cu sunetul.Sprijinita de gard, cu picioarele miscandu-se involuntar, mainile sus si buzele aruncand in...

Vineri, 18 iunie, Zone Arena, 30.000 de oameni, eu, 1,64, altii, aproape 2, manca-i-ar puricii, lua-i-ar galca, ciocni-s-ar de-un plop, cadea-le-ar urechile.Daaaar uhhh, uhhh, uhhhhh, Steven Tyler la vreo 7 metri de mine si eu stand pe varfuri aproape doua ore in incercarea de a-i vedea transpiratia de pe fata, ridurile de pe gat, pletele, tatuajele, unghiile.Dar a meritaaaaat.Durerea de picioare, sictireala, setea, au disparut instant cand a aparut pe scena Tyler cu trenciul lui cel roz, cu paiete sclipitoare, palarie cu imprimeu de leopard si esarfe legate de microfon, pe care l-a invartit de parca greutatea lui ar fi fost comparabila cu cea a unui nasture.Nici nu s-a terminat bine "Love in an elevator", ca l-a si lins pe fata pe Joe "fuckin' " Perry. Acapella pe "What it takes" 8-> A cantat la muzicuta S-a tavalit pe scena cantand la muzicuta Pe care apoi a aruncat-o in public ( Lucky someone) Au cantat tooot ce mi-as fi dorit Inainte de bis, tro...

Aseaza-ti privirea pe umarul meu Si las-o sa curga-n nestire Imprima-mi pe mana puterea Zambetului fad Infige-ti soapta in timpanu-mi surd Si las-o sa-mi patrunda-n piele Opreste-mi rasuflarea cu o mana Dar trezeste-ma Atunci cand norii se vor departa de cer.

Adu-ma.Si Uita-ma. Reda-ma.Si Uita-ma. Coloreaza-ma.Si Uita-ma. Imparte-ma.Si Uita-ma. Amuteste-ma.Si Uita-ma. Indoaie-ma.Si Uita-ma. Condamna-ma. Iarta-ma.Si Aminteste-mi. Cum eram.