Holocaust voit

Pe-un câmp
de maci înfiorați de siluete
s-au strâns,
în zi îngreunată de
timp peste timp
pictorul, olarul și-o bătrână.
Doreau, împreună,
să facă omul,
s-aducă-n lume, cu suflul nou,
candoare și galanță.
Visau cum
se-ntorc în lumea lor
la oamenii ce de-un
timp după timp
își țin chipurile apăsate de uitare
către zid.

Doar lângă zid
se nasc și mor.
Doar la un zid
privesc.
Fiecare om își știe cărămizile
mai bine 
decât surâs matern.
De altfel, nu se privesc in ochi
decât o singură dată
Mama dă naștere pruncului,
apoi se-ntorc amândoi
cu fața la zid.
O dată ajuns la maturitate,
se căsătorește,
întotdeauna în dreapta,
căci o forță îi orânduiește
de-a pururi perechi.
Apoi se-ntorc înapoi cu fața la zid.

Din șirul nesfârșit de oameni
s-au desprins ei,
în zi cu vânt domol,
să caute,
să facă,
viață.
Olarul, cu mâinile săpate-n cute,
dădu forma.
Pictorul, împletind culoare,
dădu înfățișare
Iar bătrâna, încercând să-i dea și spirit,
muri.
Era golită de demult.
Iar pictorul și olarul
se-așezară cu fața la pământ,
fiecare lângă macul său.
Ordonați, veniră ceilalți și
se-așezară cu fața la pământ,
fiecare lângă macul său.

Atunci
poate c-au mai apucat
să se privească
o dată.