Treceți la conținutul principal

Rasar culori.

Ultimele doua zile au fost un adevarat succes din punct de vedere al creativitatii, iar redecorarea camerei mele s-a finalizat peste asteptari.Eu si Alina, "powerpuff girls save the walls and make them look happier", am reusit din nou ( anul trecut a fost camera ei ).Fara ajutorul ei, probabil ca as fi mai pictat la peretele ala in timp ce invatam pentru bac(oh, nu).


Well, pe langa faptul ca am retusat la defecte de mi-a iesit pe nas, am si facut o gramada de tampenii, gen : mi-a soptit mie un strumf malefic sa misc scara pe care uitasem ca se afla o galetusa plina cu lavabil care a sfarsit pe Alina, parchet si peretele impecabil de alb, acum spoit cu mult beige.Asadar, eu am curatat parchetul, iar Alina a manuit pensula in timp ce eu injuram in sinea mea de mama focului.Evident, am rasturnat si un borcan cu negru, dar din fercire era destul de departe de perete.Negru mai lipsea.Pe-ala nu-l scoteam nici cu slujbe de pe peretele alb.

Evident, la un moment dat m-am moscolit pe nas cu negru si nu am sesizat decat mai tarziu, insa in final incepusem sa ma obisnuiesc cu figura mea cea noua, astfel ca parca nu m-as fi mai spalat (nu, nu vorbesc serios).Anyway, aveam o multime de picatele care nu se dadeau curatate de pe pielea mea.
Ideile s-au tot schimbat, astfel ca tot ce stiam era ca vreau sa folosesc niste sabloane pentru cercuri, sa-mi fac niste partituri cu note muzicale si sa-mi lipesc viniluri pe pereti.Well, le-am facut pe toate.
Cert este ca a meritat osteneala, huh?:">



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pate pe teatru

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...

Tranzacţie eşuată

Aproape dintotdeauna,  pe -o strad ă cu viorele care creşteau din asfalt, trăia un omuleţ singuratic. Purta haine ponosite şi se -ndoia mereu de spate, la fiecare pas. Nu ştia să zâmbească şi nici nu puteai citi vreo altă emoţie pe chipul lui. Gesturile lui erau nespus de sărace. Se temea deseori să - şi ridice şi privirea din pământ. Astăzi, pare mai abătut ca niciodată. Ţine în mână, strâns, un card. Era cardul pe care, cu ani în urmă, îşi transferase sufletul. Se ducea la sufletomat, cu gând să mai scoată o bucată de suflet, care să - l facă uman pentru încă o clipă. Atunci când a hotărât să -l lase acolo, era convins că e moţiile sunt o prostie, că oricum n -are nevoie de ele şi că e suficient să poată retrage, din când în când, câte o bucată, din contul inimii sale. În schimbul tranzacţiei, îi era dat să trăiască mai mult. Aşadar, a semnat contractul cu banca de suflete. Banca aceasta de suflete era pretutindeni. Niciodată nu puteai şti de ce suflet dai atunci când ridici...