Treceți la conținutul principal

Frustrating?

Pe principiul "Hai sa ne legam la cap cand nu ne doare" ai mei parinti, alaturi de progenitura lor (adica eu.ma rog, biologic sunt doar a unuia din ei:">Guess whose:">) am plecat spre Brasov de unde comandaseram parchetul pentru camera mea intru a-i spunea domnisoarei director economic cu facultate ca cel pe care l-am comandat noi avea dungi fine si cel primit avea..avea..avea..


Noduri.

Asa ca am pasit increzatori ca ni se va da ce ni se cuvine si stupoare, stupoare, stupoare.Astia din fabrica se hotarasera probabil ca dungile nu mai sunt trendy, asa ca matritele lor au creat un nou model cu acelasi cod, aceeasi culoare, aceleasi dimensiuni, dar cu modelul - "coaja de copac cu noduri care ii strica tot aspectul initial".Ne-am intors cu buza umflata, sangerand, spumegand, etc.

Insa.
Astia in Brasov au un magazin absolut genial plin de acuarele, margelute, elemente decorative, lacuri, creioane, mai pe scurt - un univers tipic mie.Nu ma mai dadeam scoasa de acolo, deja imi faceam planuri unde sa imi instalez cortul.Dar am revenit in Ploiestiul anost, lipsit de estetica, in care nu poti face altceva decat sa te urci pe pereti, sa te zgarii pe fata si sa-ti plangi de mila.

Gata.

Comentarii

  1. funky psychologist28 august 2009 la 12:29

    Macar sa-ti pictezi camera cum vrei tu. Parchet d-ala cum vreti voi tre sa fie si prin bucuresti, ca doar n-a intrat modelul in pamant...

    Deci vii la mine :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pate pe teatru

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Tranzacţie eşuată

Aproape dintotdeauna,  pe -o strad ă cu viorele care creşteau din asfalt, trăia un omuleţ singuratic. Purta haine ponosite şi se -ndoia mereu de spate, la fiecare pas. Nu ştia să zâmbească şi nici nu puteai citi vreo altă emoţie pe chipul lui. Gesturile lui erau nespus de sărace. Se temea deseori să - şi ridice şi privirea din pământ. Astăzi, pare mai abătut ca niciodată. Ţine în mână, strâns, un card. Era cardul pe care, cu ani în urmă, îşi transferase sufletul. Se ducea la sufletomat, cu gând să mai scoată o bucată de suflet, care să - l facă uman pentru încă o clipă. Atunci când a hotărât să -l lase acolo, era convins că e moţiile sunt o prostie, că oricum n -are nevoie de ele şi că e suficient să poată retrage, din când în când, câte o bucată, din contul inimii sale. În schimbul tranzacţiei, îi era dat să trăiască mai mult. Aşadar, a semnat contractul cu banca de suflete. Banca aceasta de suflete era pretutindeni. Niciodată nu puteai şti de ce suflet dai atunci când ridici...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe