Treceți la conținutul principal

Despre-o foaie


Te-am intrebat intr-o zi caniculara daca vrei sa fii foaia mea de scris.
Te-ai uitat la mine de parca as fi evadat recent din cabinetul vreunui psihiatru mai nebun decat mine.
Totusi,ti-ai stapanit intrigarea si m-ai intrebat cu o privire compatimitoare de ce as vrea asta.
Ti-am raspuns ca nu am probleme mintale.
Ai negat ca ai crede asta.
Apoi eu ti-am spus ca minti.
Te-ai inrosit in obrajii anemici, mi-ai zambit candid si mi-ai spus ca te judec gresit.
Ti-am spus ca esti orb.
Mi-ai raspuns ca vezi bine.
Ti-am spus ca esti surd.
Mi-ai raspuns ca ma auzi.
Ti-am spus ca intr-o zi, cerul se va lipi de pamant.
Mi-ai spus ca am o imaginatie bogata.
Ti-am spus ca maine te vei trezi chel.
Mi-ai spus ca nu sunt coerenta.
Ti-am spus ca sunt mult deasupra ta.
Mi-ai spus ca ma compatimesti.
Ti-am spus ca ai uitat de unde am plecat.Foaia de scris.
Era o cerere in casatorie.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pate pe teatru

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Tranzacţie eşuată

Aproape dintotdeauna,  pe -o strad ă cu viorele care creşteau din asfalt, trăia un omuleţ singuratic. Purta haine ponosite şi se -ndoia mereu de spate, la fiecare pas. Nu ştia să zâmbească şi nici nu puteai citi vreo altă emoţie pe chipul lui. Gesturile lui erau nespus de sărace. Se temea deseori să - şi ridice şi privirea din pământ. Astăzi, pare mai abătut ca niciodată. Ţine în mână, strâns, un card. Era cardul pe care, cu ani în urmă, îşi transferase sufletul. Se ducea la sufletomat, cu gând să mai scoată o bucată de suflet, care să - l facă uman pentru încă o clipă. Atunci când a hotărât să -l lase acolo, era convins că e moţiile sunt o prostie, că oricum n -are nevoie de ele şi că e suficient să poată retrage, din când în când, câte o bucată, din contul inimii sale. În schimbul tranzacţiei, îi era dat să trăiască mai mult. Aşadar, a semnat contractul cu banca de suflete. Banca aceasta de suflete era pretutindeni. Niciodată nu puteai şti de ce suflet dai atunci când ridici...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe