Treceți la conținutul principal

Desenam?


Uuuhh, prima postare. ( :"> )

Caut un monolog. Maine, la ora 11, in timp ce ma voi plange din pricina caldurii trebuie sa fie deja in memoria mea, macar aia de "scurta durata". Trist. Pentru ca nu gasesc niciunul care sa mi se para potrivit. Incerc sa-mi lucrez vocea pe text, dar cum perfectionismul imi curge prin vene, e destul de greu sa fiu si multumita. Mai am 13 ore, dintre care probabil jumatate voi dormi cu sau fara bale, dar cu siguranta cu mainile sub perna (imi pare rau pentru imagine.sau nu.)

Azi am ajuns la o noua forma de comunicare cu mult prea iubitele creioane verzi cu mina 4B. Evident, una non verbala .Mi-am strans degetele in jurul fiecaruia dintre ele si am incercat sa hasurez cat mai bine cu putinta. Rezultatul a fost multumitor, insa verdictul mi-l va da proful miercuri. Yeeey, poate-mi mai da vreun musculos din Roma Antica la desenat :">. "Trebuie sa desenezi ceea ce este, nu ceea ce vezi." - in cazul corpurilor umane, o adunatura de oase, artere, vene, capilare, organe vitale, tesuturi, muschi, s.a.m.d. Cu alte cuvinte, mai intai ii faci un fel de radiografie si pe urma vii cu arta. Mmmda. Mi-ar placea teribil sa am creioane care sa-mi spuna cuvinte incurajatoare, sau sa ma injure putin, depinde de context. Sau sa-mi cante. But there's nooo magic. This world is boring. I want to be a cookie.

Concluzie: Inca nu am monolog. Creioanele mele nu vor vorbi niciodata.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pate pe teatru

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...

Tranzacţie eşuată

Aproape dintotdeauna,  pe -o strad ă cu viorele care creşteau din asfalt, trăia un omuleţ singuratic. Purta haine ponosite şi se -ndoia mereu de spate, la fiecare pas. Nu ştia să zâmbească şi nici nu puteai citi vreo altă emoţie pe chipul lui. Gesturile lui erau nespus de sărace. Se temea deseori să - şi ridice şi privirea din pământ. Astăzi, pare mai abătut ca niciodată. Ţine în mână, strâns, un card. Era cardul pe care, cu ani în urmă, îşi transferase sufletul. Se ducea la sufletomat, cu gând să mai scoată o bucată de suflet, care să - l facă uman pentru încă o clipă. Atunci când a hotărât să -l lase acolo, era convins că e moţiile sunt o prostie, că oricum n -are nevoie de ele şi că e suficient să poată retrage, din când în când, câte o bucată, din contul inimii sale. În schimbul tranzacţiei, îi era dat să trăiască mai mult. Aşadar, a semnat contractul cu banca de suflete. Banca aceasta de suflete era pretutindeni. Niciodată nu puteai şti de ce suflet dai atunci când ridici...