Treceți la conținutul principal

Te joci, te joci, te jooooooci?^_^


Am primit un Monopoly pe la 6 ani. Imi amintesc si acum faptul ca varul meu interpretase cu totul altfel regulile jocului si le urmam indeaproape intrucat nu stiam sa citesc. Asta ma duce cu gandul la manipulare si la faptul ca un copil poate fi convins de foarte multe idei eronate, pe care nu le poate verifica din pricina faptului ca pur si simplu "Nu stie". Apoi, va creste in umbra acestor convingeri induse de ceilalti, crezand ca sunt ale sale. Sunt destul de frustrata de ideea asta si sesizez momentele in care sunt influentabila, numai ca e intr-adevar al naibii de greu sa reusesc sa disting gandurile mele de ale celor din jur.

Oh, si cand te gandesti ca tot ce voiam sa spun e ca am jucat Monopoly azi. Ah, and btw, Ada, multumesc pentru tarta cu visine facuta de mama ta care nu prea face prajituri ( sa mai incerce totusi :"> ) si pentru tricoul cel larg. Sa nu uit de apa pe care ti-am varsat-o pe covor.

P.S. : Daca azi ar fi vorbit creioanele, ar fi spus ca mai e mult pana acasa.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pate pe teatru

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...

Tranzacţie eşuată

Aproape dintotdeauna,  pe -o strad ă cu viorele care creşteau din asfalt, trăia un omuleţ singuratic. Purta haine ponosite şi se -ndoia mereu de spate, la fiecare pas. Nu ştia să zâmbească şi nici nu puteai citi vreo altă emoţie pe chipul lui. Gesturile lui erau nespus de sărace. Se temea deseori să - şi ridice şi privirea din pământ. Astăzi, pare mai abătut ca niciodată. Ţine în mână, strâns, un card. Era cardul pe care, cu ani în urmă, îşi transferase sufletul. Se ducea la sufletomat, cu gând să mai scoată o bucată de suflet, care să - l facă uman pentru încă o clipă. Atunci când a hotărât să -l lase acolo, era convins că e moţiile sunt o prostie, că oricum n -are nevoie de ele şi că e suficient să poată retrage, din când în când, câte o bucată, din contul inimii sale. În schimbul tranzacţiei, îi era dat să trăiască mai mult. Aşadar, a semnat contractul cu banca de suflete. Banca aceasta de suflete era pretutindeni. Niciodată nu puteai şti de ce suflet dai atunci când ridici...