Azi am fiert in suc propriu. Din pricina caldurii. Eram aproape convinsa ca se puteau face oua ochiuri pe mine.
Ca veni vorba, atunci cand eram mica nu puteam intelege de ce ouale ochiuri din desenele animate aveau galbenusurile "colorate", in vreme ce alea pe care le scotea bunica din tigaie erau complet albe. Asadar, mult timp nu am stiut ca secretul era uleiul.
Atunci cand eram copil aveam doua categorii de lucruri suficient de vaste pentru a putea cuprinde absolut tot ce stiam: frumos si urat. Trebuia ca lucrurile frumoase sa aiba o calitate cruciala: sa-mi apartina. Tot in "frumos" intrau lucrurile pe care-mi facea placere sa le vad, aud, miros. Urate erau..numerele impare ( credeam ca numerele pare, in special cele terminate in 0 sunt frumoase ), mamele altor copii, desenele cu Tom si Jerry in care Tom mieuna in propriul O la inceputul genericului ( aveau alta animatie si nu erau la fel de amuzante ). Dezvoltam deci un subiectivism puternic inca de pe-atunci.
Acum, lucrurile din mintea mea pot fi impartite in f. multe multimi, submultimi, s.a.m.d, iar uratul si frumosul raman doua cuvinte cu o conotatie relativa. Uratul poate fi frumos. Si invers.
In timp ce ma indreptam spre casa, am auzit franturi din discutia unor strumfi de vreo 7 ani, care urlau cat ii tineau plamanii : "Si-a schimbat id-ul! Si parola!". Apoi se aude un altul:" Eu pot sa-mi fac douazeci de id-uri daca vreau". Frate, nu vreau sa sun ca bunica, nu am de gand sa critic generatia actuala, insa ma bucur ca eu nu am crescut asa. Aveam alte preocupari .Faceam intreceri cu fire de iarba atunci cand se aduna apa de la canalizare pe marginea trotuarului. Ne jucam cu cele mai inutile obiecte si le dadeam semnificatii neobisnuite. Aveam imaginatie. Mmmda, ar fi cazul sa incetez cu nostalgia, right?
P.S: Daca ar vorbi creioanele, ar spune ca maine plecam. M-a cuprins un val de afectiune. peste o saptamana. Yey
Ca veni vorba, atunci cand eram mica nu puteam intelege de ce ouale ochiuri din desenele animate aveau galbenusurile "colorate", in vreme ce alea pe care le scotea bunica din tigaie erau complet albe. Asadar, mult timp nu am stiut ca secretul era uleiul.
Atunci cand eram copil aveam doua categorii de lucruri suficient de vaste pentru a putea cuprinde absolut tot ce stiam: frumos si urat. Trebuia ca lucrurile frumoase sa aiba o calitate cruciala: sa-mi apartina. Tot in "frumos" intrau lucrurile pe care-mi facea placere sa le vad, aud, miros. Urate erau..numerele impare ( credeam ca numerele pare, in special cele terminate in 0 sunt frumoase ), mamele altor copii, desenele cu Tom si Jerry in care Tom mieuna in propriul O la inceputul genericului ( aveau alta animatie si nu erau la fel de amuzante ). Dezvoltam deci un subiectivism puternic inca de pe-atunci.
Acum, lucrurile din mintea mea pot fi impartite in f. multe multimi, submultimi, s.a.m.d, iar uratul si frumosul raman doua cuvinte cu o conotatie relativa. Uratul poate fi frumos. Si invers.
In timp ce ma indreptam spre casa, am auzit franturi din discutia unor strumfi de vreo 7 ani, care urlau cat ii tineau plamanii : "Si-a schimbat id-ul! Si parola!". Apoi se aude un altul:" Eu pot sa-mi fac douazeci de id-uri daca vreau". Frate, nu vreau sa sun ca bunica, nu am de gand sa critic generatia actuala, insa ma bucur ca eu nu am crescut asa. Aveam alte preocupari .Faceam intreceri cu fire de iarba atunci cand se aduna apa de la canalizare pe marginea trotuarului. Ne jucam cu cele mai inutile obiecte si le dadeam semnificatii neobisnuite. Aveam imaginatie. Mmmda, ar fi cazul sa incetez cu nostalgia, right?
P.S: Daca ar vorbi creioanele, ar spune ca maine plecam. M-a cuprins un val de afectiune. peste o saptamana. Yey
Comentarii
Trimiteți un comentariu