Gabriela Constantinescu

Am revenit. Ideea de timp liber si pretioase momente in care sa contemplez nestingherita vinilurile de pe perete imi zburda ghidus prin minte si incearca din rasputeri sa-si sape drumul pana la stadiul de constientizare.Iar cuvintele cauta cuie.Vor sa ramana pe termen lung in mine."Sunt studenta" Iar concertul de aseara a venit ca o indelung asteptata rasplata, care m-a propulsat inapoi in mine, m-a ancorat in momentul acela care m-a legat emotional, candva, pe cand eram un dop cu ochii mari si ma incaltam cu fesu', ca sa citez din clasici, de trupa The Cranberries.Vocea pentru care inca nu am gasit un adjectiv indeajuns de graitor pentru ceea ce-mi simt urechile a cantat timp de 90 de minute cele mai cunoscute melodii ale trupei.Desigur, punctul culminant a venit o data cu Zombie, moment in care publicul s-a dezlantuit, iar parul meu voia cu indarjire sa se miste o data cu sunetul.Sprijinita de gard, cu picioarele miscandu-se involuntar, mainile sus si buzele aruncand in...

Vineri, 18 iunie, Zone Arena, 30.000 de oameni, eu, 1,64, altii, aproape 2, manca-i-ar puricii, lua-i-ar galca, ciocni-s-ar de-un plop, cadea-le-ar urechile.Daaaar uhhh, uhhh, uhhhhh, Steven Tyler la vreo 7 metri de mine si eu stand pe varfuri aproape doua ore in incercarea de a-i vedea transpiratia de pe fata, ridurile de pe gat, pletele, tatuajele, unghiile.Dar a meritaaaaat.Durerea de picioare, sictireala, setea, au disparut instant cand a aparut pe scena Tyler cu trenciul lui cel roz, cu paiete sclipitoare, palarie cu imprimeu de leopard si esarfe legate de microfon, pe care l-a invartit de parca greutatea lui ar fi fost comparabila cu cea a unui nasture.Nici nu s-a terminat bine "Love in an elevator", ca l-a si lins pe fata pe Joe "fuckin' " Perry. Acapella pe "What it takes" 8-> A cantat la muzicuta S-a tavalit pe scena cantand la muzicuta Pe care apoi a aruncat-o in public ( Lucky someone) Au cantat tooot ce mi-as fi dorit Inainte de bis, tro...

Aseaza-ti privirea pe umarul meu Si las-o sa curga-n nestire Imprima-mi pe mana puterea Zambetului fad Infige-ti soapta in timpanu-mi surd Si las-o sa-mi patrunda-n piele Opreste-mi rasuflarea cu o mana Dar trezeste-ma Atunci cand norii se vor departa de cer.

Adu-ma.Si Uita-ma. Reda-ma.Si Uita-ma. Coloreaza-ma.Si Uita-ma. Imparte-ma.Si Uita-ma. Amuteste-ma.Si Uita-ma. Indoaie-ma.Si Uita-ma. Condamna-ma. Iarta-ma.Si Aminteste-mi. Cum eram.

Se cauta stapani pentru patru ghemotoace de blana pline de energie, in cautare de afectiune.Scuipa deja admirabil, am patit-o, inca nu stiu sa toarca, dar cu siguranta vor sa ajunga in varful visinului, se chinuie in fiecare dimineata.Deja si-au luat mici cazaturi si desigur, ca niste pisici veritabile, au aterizat in picioare.Le place sa se bage in burlan, sa se joace cu lacramioarele bunicii si sa o sperie pe Bubu(cateaua).Sooo, anyone interested? ^_^

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...

[ cu repetarea unor parti din "Povestea punctului rosu" ]  N-a fost niciodata ca-n povesti.A fost intr-un timp confuz, intr-o incapere neaerisita in care intensitatea luminii varia de la vag la insesizabil.A fost intr-un mediu in care culorile erau condamnate la inexistenta, adevarul se metamorfoza in nimic, iar zambetul nu incapea pe usa.Dar a fost odata sau niciodata o voce umana, aproape imperceptibila, purtand amprenta unui sistem nervos din care rasareau culori. “E un punct rosu pe o foaie alba.E un punct rosu pe un glont alb.E un punct rosu pe o palaria alba.E un punct rosu pe o pereche de buze albe.E un punct rosu pe o usa alba.E un punct rosu pe un perete alb." Intr-o zi, punctul rosu s-a dus la medic.I s-a spus ca albul ii dauneaza, ii strica vederea.A fost trist.Iubea albul sau infinit si tacut.I s-a spus sa se mute pe negru.S-a intors abatut pe foaia alba si si-a luat ramas bun.Nu avea sa-l mai vada niciodata.Nu mai avea cui sa-i cante povestea.S...