Gabriela Constantinescu

[ cu repetarea unor parti din "Povestea punctului rosu" ]  N-a fost niciodata ca-n povesti.A fost intr-un timp confuz, intr-o incapere neaerisita in care intensitatea luminii varia de la vag la insesizabil.A fost intr-un mediu in care culorile erau condamnate la inexistenta, adevarul se metamorfoza in nimic, iar zambetul nu incapea pe usa.Dar a fost odata sau niciodata o voce umana, aproape imperceptibila, purtand amprenta unui sistem nervos din care rasareau culori. “E un punct rosu pe o foaie alba.E un punct rosu pe un glont alb.E un punct rosu pe o palaria alba.E un punct rosu pe o pereche de buze albe.E un punct rosu pe o usa alba.E un punct rosu pe un perete alb." Intr-o zi, punctul rosu s-a dus la medic.I s-a spus ca albul ii dauneaza, ii strica vederea.A fost trist.Iubea albul sau infinit si tacut.I s-a spus sa se mute pe negru.S-a intors abatut pe foaia alba si si-a luat ramas bun.Nu avea sa-l mai vada niciodata.Nu mai avea cui sa-i cante povestea.S...

Te port pe bratele-mi Ude Iti ating fruntea cu buzele-mi Ude Te amestec printre gandurile-mi Ude Te intind pe hainele-mi Ude Vreau sa ma usuc de tine.

Caderi de tensiune pe pleoapa ta stanga. Surasu-ti imprima pe chipul damnat Iar voltii din sange incep iar sa curga Si-alergi iar surasul pe drumul uitat Curentul iti trece prin vine Cuvinte din vectori, continuu absurd Si-mi canti repetat simfonia Electronului mut. Metalul din suflet adoarme umanul Si pleci singuratic pe-un colt de magnet. Sa-ti plangi simulat ratacirea Cu lacrimi firesti. Doar vino purtat langa mine. Sa-ti dau un sarut omenesc Si chipu-ti sa-i poarte caldura. In circuit inchis.

Suntem doua flori intr-un pahar cu vin alb.Cozile noastre se ating intr-un singur punct.Impartim acelasi pahar.Umblam dupa soare . Ne intristam cand nu mai e lumina . Vom muri . Vom ajunge in groapa ecologica sau intre filele unei carti ingalbenite si groase . Suntem doua pete de culoare pe o podea prafuita . Fuzionam . Ne privim sarcastic.Apoi cedam .. Ne amestecam , urmand ca pe urma sa uitam ce am fost . Suntem la fel . Teoretic , am gasit calea de mijloc . Practic , ne mintim pe noi . Eu m-am decolorat . Suntem doua fire de par negre pe un trotuar nematurat. Ne dam din calea pantofilor hiperactivi.Intotdeauna sunt mai rapida .Provenim din acelasi scalp.Nu ne place vopseaua,asa ca ne-am desprins.Eu prima,evident . Suntem doua bilete lipite pe un frigider.Eu sunt o lista de cumparaturi.Tu..la fel.Am fi vrut sa fim o lista cu lucruri de facut intr-o viata.Ei au gandit altfel.(Hartie igienica galbena,prosoape de bucatarie mov cu margini in carouri).Suntem pe cale sa cadem de cate ori ...

E ceva cu zilele astea de luni.Zau asa.Cand o sa am o zi de luni reusita, o sa fiu de-a dreptul euforica.O sa ajung acasa, o sa-mi desfac o sticla de sampanie si o sa ma arunc in cada cantand. Asadar, in virtutea faptului ca e luni, ma duc sa-mi pun o patura pe cap si sa astept sa treaca.

Prin camera mea se perinda gratios o musca cat China care pare hotarata sa suga seva craniana din mine.E atat de instabila spatial, incat as arata de-a dreptul penibil in incercarea mea de a o urmari.Si, desigur, fiindca poseda doua aripioare estetice si transparente, poate ajunge la inaltimi la care corpului meu ii este mai mult decat imposibil sa ajunga.As putea insa sa o urmaresc cu aspiratorul, greutatea ei aproape neglijabila s-ar reda, cu toata delicatetea, maselor de aer.Dupa schimbarile dese de traiectorie, as putea banui ca nu e nici pe departe stapana pe sine.Poate a zacut intr-un pahar de vin pana ce posesorul, oripilat de viziune, a aruncat-o in vasul de toaleta si a trimis-o intr-o lume mai buna, pentru ea desigur.Nu, nu asa s-a intamplat.Spre binele meu.Problema cu mustele astea e ca se duc peste tot.Si de cele mai multe ori, acest tot reprezinta cele mai ascunse, scarboase, sau imputite locuri.Mama ei de musca mutanta.Imi recita o adevarata simfonie care ma face sa pierd...

In lumea asta, daca m-ai vedea intinsa pe o banca, cu parul ravasit si obrazul umed, ai zice ca sunt trista.Poate singura.Neajutorata. Intr-o alta, e firesc, e doar un semn ca vreau sa ploua.Nimeni nu ar intreba ce s-a intamplat.Fara priviri compatimitoare.Fara scenarii inventate pe moment. In lumea asta, daca as vorbi cu un copac, as parea cel putin instabila psihic. In cealalta, e o buna modalitate de spiritualizare. Daca mi-as vopsi parul in culorile curcubeului, as fi extravaganta si in cautare de atentie, reprezentant de seama al unei generatii razvratite si neintelese. Dincolo, mi-as regasi echilibrul. Iar daca in loc de urechi as avea degete, as fi mutant. De partea cealalta, cu totii sunt asa. Ne construim grafice ale normalitatii si ne lasam condusi de prejudecati.Sunt lucruri care trec drept firesti si ar putea foarte bine sa fie total distincte.Poate ca e pura intamplare ca suntem asa.Diferit nu implica ciudat sau rau. Si cate nu se pierd printre cuvinte. Ah, nu v-am spus?In...