#Camp2015

Ieri m-am întors din Camp, tabăra de vară a Universității Alternative (UA), la care am lucrat timp de 6 luni alături de alți 9 oameni, de care cu greu m-am putut desprinde la plecare. Am petrecut 10 zile pe un tărâm de poveste, desprinși de haos și de goana fiecărei zile.

Fiecare zi din Camp este despre o atitudine; sunt 6 atitudini care stau la baza Universității: Kindness, Collaborating, Playing, Learning, Freedom și Daring. Fiecare atitudine se sprijină pe valorile Universității:

• Fii bun cu tine și cu ceilalți
• Colaborează autentic
• Joacă-te ca un copil
• Învață la nebunie
• Prețuiește libertatea
• Îndrăznește până la capăt

Pentru mine a fost fascinant procesul prin care am construit activități care să surprindă esența fiecărei atitudini. Eu m-am ocupat de ziua de Daring, alături de alte două minți cu zvâc creativ și îndrăzneț. De-a lungul timpului, fiecare responsabil de zi venea la întâlnirile de lucru cu forma la care a ajuns cu echipa lui și conturam, împreună, firul roșu care le lega, imaginea de ansamblu asupra Camp-ului. Cred foarte mult în valorile UA, așa că să văd cum schemele de pe white board prind contur și sunt trăite în mod real de oameni, mi-a adus un ghem de emoții în stomac, zis și bucurie. 

Dincolo de rolul de organizator, am îmbrăcat și straiele de student și mi-am luat, din fiecare zi, lecții nespus de valoroase, care și acum se mai așează și capătă forme care mă surprind.

Ziua de Kindness a fost dintre cele mai sensibile pentru mine. Am facilitat un atelier la care oamenii scriau scrisori de mulțumire celor dragi, iar apoi îi sunau ca să le citească. În partea a doua, își scriau lor înșiși o scrisoare de mulțumire. Celor mai mulți dintre participanți, inclusiv mie, ne-a fost mai greu să ne mulțumim și să ne arătăm apreciere nouă înșine. Mai trăisem asta în diverse contexte și devenise clișeu deja "Întâi dăruiește-ți ție, ca să poți dărui și altora". Am mai adăugat, însă, un strat înțelegerii ăsteia. Camp-ul ăsta a fost despre autenticitate și mi-am dat seama de două lucruri, în timp ce îmi scriam:

1. Nu eram autentică deloc atunci când îmi scriam mie, doar înșiram niște cuvinte, în sprijinul lui " hai c-o fac și pe-asta".
2. Firește că fraza de mai sus devenise un clișeu pentru minte, fiindcă, de fapt, nu acționasem, în mod real, niciodată, nu o dusesem în concret. Sigur că mintea mea era "Am înțeles asta deja, mai scutește-mă", dar n-avea nicio valoare dacă nu o înțelegeam și organic, făcând, creând alte drumuri.

A mai fost un moment puternic pentru mine, în vreme ce ascultam discursul lui Iulian Văcărean. A început să recite o poezie și m-am trezit că vorbește gura fără mine și rostesc fără să vreau al doilea vers. Era una dintre poeziile foarte dragi mie, pentru că o mai recitasem la teatru, întotdeauna fals, întotdeauna cu o așteptare în minte de la versurile alea, întotdeauna frumos și ca la școală, nuanțat, să-nu-care-cumva să risc ceva.

Tocmai de aceea, faptul că el a adus o cu totul altă perspectivă asupra ei, a avut un impact și mai mare asupra mea. Poezia  este despre un uriaș îndrăgostit de o femeie mărunțică. Versurile spun, la un moment dat, că dragostea lui de uriaș nu putea să-ncapă-n căsuța foarte mică la care visa ea. Ce a spus Iulian aici a fost că dacă îți ții casa inimii mică, nu pot încăpea în ea lucruri mărețe. Și asta m-a lovit pentru că realizasem, nu demult, că sunt aspecte din viața mea în care aleg să rămân mică. Chiar dacă sunt unele lucruri pe care le înțeleg, cărora aș putea să le dau glas și care ar putea să inspire, nu fac nimic, pentru că mi-e frică. Mi-e frică să risc, mi-e frică să pierd sau să fiu criticată, așa că aleg să rămân în umbră. Am plecat de aici cu gând să-mi cresc casa inimii și să-mi dau voie să am glas.

A urmat ziua de Collaborating. Știam cât de importantă e pentru mine echipa în care lucrez. Ziua asta fost prilej de recunoștință pentru echipa Camp. Era de-abia în a doua zi de când sosiseră participanții, iar totul decurgea lin și firesc. Participasem la activitățile din prima parte a zilei, aveam multă energie și voiam să dedic timpul rămas ajutând pe cine-avea nevoie. Totul era în regulă, însă, nu era nimic de făcut. Era minunat să văd că suntem relaxați, cu zâmbetul pe buze, că ne luăm timp să ne bucurăm, că ne sprijinim unii pe ceilalți. Eram recunoscătoare să fac parte din echipa asta în care fiecare om mă inspira și-mi dădea avânt să cresc, în care toți credeam autentic în ceea ce făceam. Intenția cu care încheiam ziua asta era să mă descopăr, descoperindu-i pe ceilalți.

Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc. Playing-ul crește inimi, cred eu, fiindcă ne aduce mai aproape de copiii care încă mai surâd în noi. E o atitudine tare importantă pentru mine și cred cu tărie că oamenii își iau cele mai valoroase lecții jucându-se. Lecția pe care mi-am luat-o din ziua asta se conecta de minune cu cea din prima zi, a căsuței mici. La jocul de noapte, mi-am dat seama că aveam tendința să mă joc precaut, așa că pe lângă momentele în care mă avântam cu echipa, mi-am propus să risc și singură și să greșesc. La finalul zilei mi-am propus să duc atitudinea asta și în alte aspecte din viața mea, în care mă joc precaut.

Ziua de Learning mi-a adus alte lecții valoroase, care se conectau minunat cu cele de până atunci.

1. "Succesul este suma eșecurilor prin care am trecut. Nu încercați, faceți! Stârniți-vă să eșuați!" Paul Dicu- am legat asta de intenția cu care am plecat din ziua de Playing.
2. "Handicapat este doar omul care a spus vreodată "nu" sau "nu pot"." Tedy Necula- am conectat asta de nu-urile pe care mi le-am spus singură de-a lungul timpului și am încercat să conturez la ce voi spune "da" de acum înainte
3. "Învățarea e doar rezultatul a ceea ce faci, e un efect spiritual. Important e cum ne desăvârșește învățarea, cum facem lumea mai bună cu înțelegerile noastre." Tedy Necula- până acum îmi reproșam că nu învăț lucruri, dar mi-am dat seama că o făceam pasiv și că important e să acționez, să construiesc și să mă preocup de învățarea care decurge din asta, nu din învățare per se.
4. "Când nu știi să așezi lucrurile după capul tău, lasă cărările să se creeze singure" Oana Țoiu - m-am lovit de asta chiar când construiam ziua de Daring. Puține am putut să controlez sau să stabilesc, fiindcă totul depindea de ce cărări o să contureze vremea.
5. "Să-ti produci singur ce ai nevoie" Roxana Mocanu - mi-am luat de aici intenția să-mi produc singură bunătatea și iubirea de care am nevoie și să cresc căsuța inimii.

De Freedom nu m-am putut bucura așa de tare, fiindcă urma ziua de Daring și lucram la ea. Ce știu despre mine, însă, e că e foarte important să am spațiu. Am avut liber, din grija Project Manager-ului ca să-mi construiesc ziua, iar asta a fost foarte important în contextul a ce urma. Ce m-a impresionat, la finalul zilei ăsteia, a fost că toată echipa, deși mulți dintre ei erau obosiți, au rămas cu mine ca să concepem planuri de rezervă pentru ziua care urma. Mi-a crescut inima văzându-le implicarea și mi-am luat multă încredere.

A urmat Daring, zi care a fost o mare provocare pentru mine. Am pierdut șirul dăților în care am modificat design-ul zilei. S-au schimbat oamenii de la discursuri, s-au schimbat forma activităților sau ordinea lor. Ce mi s-a părut important să păstrez a fost dârzenia cu care am ales să cred in ziua asta. Aveam încredere că se vor așeza cărările singure, fără controlul meu. Lecțiile îndrăznețe au fost pe măsură.

Am făcut un exercițiu cu un labirint. Intrai în el legat la ochi, scopul tău era să găsești ieșirea. Dacă pe parcurs voiai să ieși din joc, ridicai mâna și spuneai că vrei să fii scos din labirint. Când credeai că ai găsit ieșirea, ridicai mâna, așteptai să vină trainerul la tine și spuneai, cu convingere, "Am găsit ieșirea". Așa se face că în jocul ăsta, răspunsul era tot timpul " nu". M-am bucurat tare mult să mă joc. M-am prins curând că nu era nicio ieșire și nici nu voiam să ies. Voiam să fiu acolo și să mă bucur de drum. Ascultam sunetele din jur, eram atentă la texturi, la mine și la corpul meu, la cum e fiecare întâlnire cu oamenii de pe drum. Am rămas în concret, nu m-am dus deloc în imaginativ și m-am bucurat de asta, fiindcă e un proces pe care îl duc de ceva timp.

La debriefing mi-am luat o lecție foarte importantă despre renunțare. Cei mai mulți oameni care intră în joc continuă orice-ar fi, deși cheia ieșirii din labirint e la ei. Să ridice mâna. Le e teamă de ce ar crede ceilalți dacă ar renunța. Că sunt slabi. Că nu sunt în stare să ducă lucrurile până la capăt șamd. Pentru jocul ăsta nu a fost cazul, am rămas fiindcă mi-era bine și aveam ce învăța. M-au frapat însă alte situații în care am refuzat să renunț, din motivele de mai sus. Cea mai puternică e tot o poveste de echipă, de anul trecut, în care nu îmi plăcea ce făceam, în care trăgeam de mine. Rămânând, mi-am făcut rău mie, dar, mai ales, le-am făcut rău celorlalți, pentru că nu am avut o contribuție de impact.

Am făcut apoi un exercițiu de echilibru. Ce am învățat din el se conectează cu una din lecțiile de la Learning. Mă handicapam singură spunându-mi că nu pot și punându-mi bariere cu mintea. Din fericire, nu am renunțat și mi-am provocat corpul să poată. Sigur că a putut. Și a fost minunat.

A fost o zi plină de provocări, de decizii asumate și luate la minut, de gândit și ordonat în minte cum schimbi contextul, păstrând conținutul. A fost o zi de acordat încredere, în mine, în ceilalți, în hazard. A fost o zi în care, la final, a apărut soarele, deși hotărâsem să mut totul indoor. A fost o zi în care am avut de ales ce fac cu dezamăgirea celor care nu au terminat toate activitățile pe care și le doreau, din pricina vremii. A fost o zi de privit în oglindă și de repoziționare continuă. A fost o zi de "let go", dar lecția asta merită un articol separat.

Finalul Camp-ului m-a găsit iar alături de cei 9, împărtășind lecțiile și îmbrățișându-ne. Acum îmi lipsesc, dar știu că și din lipsa asta am lecții frumoase de luat. Mă simt nespus de norocoasă să-i fi întâlnit și să fi făcut magia să se întâmple alături de ei, echipa Camp.