Ce visează oala și ibricul stând în dulap

Primul dulap din bucătărie zornăia aprig. Două suflete visau dincolo de cuprinsul lui, dorind cu ardoare să se răstoarne.

Oala: Pe cuvânt că mi-aș dori ca măcar o zi din toate câte-avem să lase ușa deschisă la dulap, să pot privi pe fereastră..

Ibricul: De când și-au cumpărat filtrul de cafea, nici eu n-am mai văzut lumina soarelui.

Oala: Soarele, ce blând trebuie să fie, nu ca pârlitul ăsta de aragaz..

Ibricul: Nu ți-am povestit, ultima dată mi-am ars orice șansă de a-mi mai recăpăta culoarea.

Oala: Dragul de tine, mi s-a părut mie că ești cam palid. Ce s-a întâmplat?

Ibricul: Au făcut ceai de mușețel și m-au uitat acolo. Eram negru-negru, apoi nu știu cu ce m-au dat, că m-am albit de tot. Și ustura al dracului.

Oala: Sunt atât de neglijenți! Nu se gândesc deloc la noi. Fac totul atât de automat, li se pare ca suntem un dat, că nu existăm în afara lor.

Ibricul: Crede-mă, îmi e așa de dor de mirosul de cafea! Ceaiul era mereu ca o baie prea caldă și lipsită de consistență, dar cafeaua, vai, puteam să-i sorb fiecare bolborosire până ce n-avea să mai rămână niciun strop.

Oala: N-am simțit niciodată alintul cafelei. Cât despre mine, n-o să-mi fie dor vreodată de măruntaiele alea nefericite pe care mi le-aruncau hulpavii, fierbeam câte-o crimă pe zi.

Ibricul: Mie întotdeauna îmi vine să scuip ceaiul verde, mă dezgustă nespus.

Oala: Dac-ar fi după mine, aș conține numai supa de roșii, cu ele mă înțeleg cel mai bine!

Ibricul: Ha, ha, de-aia ai tu fundul mereu roșu!

Oala: Zice micul fost-negricios, actual palid ca o moarte uitată.

Ibricul: Lăsând gluma la o parte, mă cuprinde neliniștea numai când aud pași apropiindu-se dimineața, mă gândesc că iar fac ceai.

Oala: Pe mine mă neliniștesc schimbările de temperatură. Închipuie-ți că pot să ajung și în cuptor, și în frigider în aceeași zi. E-așa de brusc și parcă simt cum mă deformez.

Ibricul: Știi la ce visez? Mi-ar plăcea să stau agățat într-un copac, să mă uit la cer și să adăpostesc fluturi.

Oala: Eu visez să fiu în grădină și să mă plouă, să fiu goală și rece.

Ibricul: N-am simțit niciodată mirosul de frunze ude sau de iarbă crudă.

Oala: Nu m-am întrebat niciodată cum miroase verdele.

Ibricul: N-am privit niciodată răsăritul.

Oala: N-am adăpostit niciodată păsări. Asta vreau! Să fiu plină cu mălai și să se hrănească din mine. Ăștia mă folosesc doar ca să fiarbă, se hrănesc numai din farfuriile cochete.

Ibricul: Parcă te văd zâmbind.

Oala: Firește, visez.

Ibricul: Dar știi ce? N-aș vrea să fim departe. Mi-ai lipsi.

Oala: O să-mpărțim aceeași grădină.

Ibricul: Grădină? Vai! N-am udat niciodată florile. S-arunc cu apă peste petalele lor plăpânde, să le văd cum tresar și cum se leagănă. Ce fericire trebuie să fie!

Oala: Parcă te văd zâmbind.

Ibricul: Firește, visez.

Oala: Cred că..

Ibricul: Shhh! Se-aud pași. Pesemne că s-a făcut dimineață. Încep să tremur, i-auzi cum zornăie farfuriile de sub mine.

Oala: Nu putem ști sigur că e dimineață. Poate e prânz. Poate fac ciorbă de pui. Simt cum mă micșorez de dezgust.

Ibricul: Cred că au aprins lumina, se vede o dungă galbenă la margine.

Oala: Iar și-au luat papucii ăia cu zgomot enervant, chiar se-apropie, simt de parcă ar păși pe mine.

Ibricul: Iaaaaa uite, se deschide dulapul!

RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier

Rugină. Pentru unii, motiv de făcut curat în dulap.

Pentru alții, vise împlinite.