Moartea unui comis voiajor

Când mi-au căzut ochii pe afiș și am văzut că piesa este în regia lui Felix Alexa, mi-am spus că trebuie să văd “Moartea unui comis voiajor” de Henry Miller. Asta pentru că toate celelalte de până acum au avut stilul atât de drag mie, cu urme de absurd, suprarealism și o fantastică abilitate de a pune în lumină umanitatea. Avându-l ca protagonist pe Victor Rebengiuc, însoțit pe scenă de către soția sa, atât în piesa cu pricina, cât și în realitate, Mariana Mihuț, piesa s-a dovedit a fi una dintre cele mai încărcate emoțional pe care le-am văzut până acum, cu atât mai mult cu cât drama se năștea din simplitate, din condiția omului comun și neînsemnat care se gândește cu o înverșunare aproape patologică la faptul că este important, valoros și cunoscut.

Astfel, se conturează povestea unei familii cu doi fii, zdruncinată de momentul pierderii sănătății psihice a tatălui. Cei doi fii ai săi sunt departe de a fi împliniți în plan profesional sau personal, punându-se accent pe tendința nesănătoasă a familiei de a hiperboliza abilitățile și statutul membrilor săi. Tocmai cel mai ratat dintre fii, rătăcitor printre slujbe prost plătite și idile demult încheiate este acela care încearcă să îl trezească pe tatăl lui din utopia sa bolnavă, în ideea de a-l convinge de lipsa de însemnătate și de simplitatea lor, a tuturor.

Poziția mamei, felul ei de a-și apăra soțul de criticile copiilor, devotamentul, sunt realmente impresionante, fapt accentuat de jocul actoricesc al Marianei Mihut, iar Victor Rebengiuc, în rolul soțului care își pierde judecata și discernământul, impresionează până la ultimul gest al mâinii. O dramă care-ți consumă ochii de spectator, o punere în scenă aparte și în armonie cu povestea care te lasă, timp de câțiva pași de la plecare, cu-ntrebari și căutarea a ceea ce este aparte în tine, în mine, și-n noi.