Pe coloana mea de vise frante
Cresc obloane stacojii
Din reverii infipte in momente tulburi
Se desprinde gol, un gand incert
De cate ori n-ai trecut granita secventei mistice, tu, gandule?
L-am intrebat cu glas confuz
Mereu m-am oprit la sfarsit de om, imi zise.
Te-ai urcat in cer si te-ai lovit de frunte divina, l-am dojenit
Am cautat caderea din penumbra, dar am gasit lumina, imi raspunse.
De-ar fi zambetul soapta-n cadere, i-as plamadi ureche sa-l asculte,
zise lumina, suspinand un timp ascuns.
Si-atunci mi-am luat visul, gandul si lumina
Si-am suflat spre ele vifor de fiinta
Asa mi-ai aparut.
Tu, cadere de om in soapta secundara
Comentarii
Trimiteți un comentariu