Treceți la conținutul principal

Entuziasm.


Happy, happy, joy, joy.
Decoratiunile de Craciun au inceput sa apara. Verde si rosu intens, globuri colorate, lumini, beculete, brazi, hartie colorata, cutiute muzicale, filme tipice, imposibil de crezut, dar atat de faine. Se apropie vremea colindelor.Mi-am starnit entuziasmul privind la o vitrina.Din pacate, nu era cea a magazinului de jucarii din "Singur acasa 2".Oh, da, ca in fiecare an, ma pot uita a 768293767171 mia oara la filmul inca atat de amuzant.Desi imposibil, evident.Insa, e perioada in care credem in ireal si zambim la gandul ca s-ar putea intampla.Ah, de-ar exista mosul.

Chiar azi mi-au zis ai mei ca nu primesc nimic daca nu-i scriu mosului.Hmmm, cred ca imi place ideea.Ca deh, doar ma copilaresc in perioada asta.Draga Mos Craciun stuff.Hihi

Fir-ar, nici macar nu a inceput decembrie.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pate pe teatru

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Tranzacţie eşuată

Aproape dintotdeauna,  pe -o strad ă cu viorele care creşteau din asfalt, trăia un omuleţ singuratic. Purta haine ponosite şi se -ndoia mereu de spate, la fiecare pas. Nu ştia să zâmbească şi nici nu puteai citi vreo altă emoţie pe chipul lui. Gesturile lui erau nespus de sărace. Se temea deseori să - şi ridice şi privirea din pământ. Astăzi, pare mai abătut ca niciodată. Ţine în mână, strâns, un card. Era cardul pe care, cu ani în urmă, îşi transferase sufletul. Se ducea la sufletomat, cu gând să mai scoată o bucată de suflet, care să - l facă uman pentru încă o clipă. Atunci când a hotărât să -l lase acolo, era convins că e moţiile sunt o prostie, că oricum n -are nevoie de ele şi că e suficient să poată retrage, din când în când, câte o bucată, din contul inimii sale. În schimbul tranzacţiei, îi era dat să trăiască mai mult. Aşadar, a semnat contractul cu banca de suflete. Banca aceasta de suflete era pretutindeni. Niciodată nu puteai şti de ce suflet dai atunci când ridici...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe