Îmi amintesc că am auzit-o pe Oana Pellea spunând la un moment dat că e foarte important să știi și să-ți dai voie să râzi de tine.
Dacă mă uitam la relația mea cu umorul, părea că sunt departe de-a reuși. Nu știam să râd de mine pentru că mă luam prea în serios. Funcționam după niște scheme care mă încurcau.
"Ai întârziat"
"Vai de mine, am întârziat. Asta-nseamnă că nu am ajuns la timp. Adică trebuia să fiu aici și n-am fost. Clar, am dezamăgit. Ia uite cum se uită la mine. Nu sunt suficient de responsabilă. O să mă duc de râpă și râpa o să alerge după mine. Cu lumea mea cu tot! "
Luam lucrurile mici în tragic. Nici glume nu știam să fac, pentru că nu știam cum să fiu simplă.
"X face mișto de Y. Îmi vine și mie să zic de Y c-avea curu' ca două noptiere. Poți să-ți sprijini paharul de vin pe el. Haha. Nu. Nu. Nu e bine. Mai bine mă leg de ce-a zis mai 'nainte, că pășește ca un mamut. Dar nu-mi vine nimic. Mai bine deschid gura acum și zic ceva, orice. Hai. 3, 2, 1. Nu pot. Mie-mi plac zânele. Dar în discuția asta nu e nimic legat de vreo zână."
Mi-era frică să nu spun ceva greșit. Având frica asta, firește că nu mă simțeam confortabil nici atunci când se râdea pe seama mea. De cele mai multe ori, aveam tendința să mă rușinez, îmi împătuream frumușel starea și mă cuibăream în culcușul lui "nu sunt suficient de bună".
Cu alte cuvinte, jale.
Vara trecută am lucrat în State. Făceam salate, sandwich-uri, deserturi și băuturi. Mă dădeam forțoasă și veneam cu câte-o coloană de 10 găleți din frigider, de nu mă vedeam de ele și stârneam râsul colegilor mei care se-ntindeau să m-ajute. Dacă nu era aglomerat și aveam puțin răgaz, reumpleam toate borcanele sau curățam rafturi de care nu-i păsa nimănui. De asemenea, foarte important, eram profund preocupată de esteticul salatelor și nu lăsam chelnerul să plece până când piticul meu nu încheia jocul de-a evaluarea.
"Vai de mine, am întârziat. Asta-nseamnă că nu am ajuns la timp. Adică trebuia să fiu aici și n-am fost. Clar, am dezamăgit. Ia uite cum se uită la mine. Nu sunt suficient de responsabilă. O să mă duc de râpă și râpa o să alerge după mine. Cu lumea mea cu tot! "
Luam lucrurile mici în tragic. Nici glume nu știam să fac, pentru că nu știam cum să fiu simplă.
"X face mișto de Y. Îmi vine și mie să zic de Y c-avea curu' ca două noptiere. Poți să-ți sprijini paharul de vin pe el. Haha. Nu. Nu. Nu e bine. Mai bine mă leg de ce-a zis mai 'nainte, că pășește ca un mamut. Dar nu-mi vine nimic. Mai bine deschid gura acum și zic ceva, orice. Hai. 3, 2, 1. Nu pot. Mie-mi plac zânele. Dar în discuția asta nu e nimic legat de vreo zână."
Mi-era frică să nu spun ceva greșit. Având frica asta, firește că nu mă simțeam confortabil nici atunci când se râdea pe seama mea. De cele mai multe ori, aveam tendința să mă rușinez, îmi împătuream frumușel starea și mă cuibăream în culcușul lui "nu sunt suficient de bună".
Cu alte cuvinte, jale.
Vara trecută am lucrat în State. Făceam salate, sandwich-uri, deserturi și băuturi. Mă dădeam forțoasă și veneam cu câte-o coloană de 10 găleți din frigider, de nu mă vedeam de ele și stârneam râsul colegilor mei care se-ntindeau să m-ajute. Dacă nu era aglomerat și aveam puțin răgaz, reumpleam toate borcanele sau curățam rafturi de care nu-i păsa nimănui. De asemenea, foarte important, eram profund preocupată de esteticul salatelor și nu lăsam chelnerul să plece până când piticul meu nu încheia jocul de-a evaluarea.
Într-o zi, un nene de la muncă mi-a zis "Kid, you're taking life too seriously. You're 24, for God's sake. Fuck those salads. Relax."
Am stat o clipă. Am zâmbit. Curând, am început să râd. Îmi imaginam un muzeu al salatelor. Pe mine la intrare, dreaptă, înțepată și zâmbitoare. "Bine ați venit". Înăuntru, o droaie de salate așezate pe socluri.
"Această salată a fost făcută pe 28 august 2014. A fost aleasă frunză cu frunză, pentru a avea un aspect cât mai creț. Conține 15 nuci, 35 de fructe confiate și 134 de grame de pui. Bucătarul care a gătit puiul este gay și înjură des. Salata a fost făcută în aproximativ 7 minute. Mai conține 1 cupă din stima mea de sine și 3 de nevoie de validare."
La finalul turului, în capătul sălii, stătea fundul șefei mele luminat în culorile steagului American. Îngenunchez, plec capul și întreb cu vocea aia de fetiță "Nancy, was that ok?"
"Această salată a fost făcută pe 28 august 2014. A fost aleasă frunză cu frunză, pentru a avea un aspect cât mai creț. Conține 15 nuci, 35 de fructe confiate și 134 de grame de pui. Bucătarul care a gătit puiul este gay și înjură des. Salata a fost făcută în aproximativ 7 minute. Mai conține 1 cupă din stima mea de sine și 3 de nevoie de validare."
La finalul turului, în capătul sălii, stătea fundul șefei mele luminat în culorile steagului American. Îngenunchez, plec capul și întreb cu vocea aia de fetiță "Nancy, was that ok?"
Nici acum nu știu să fac glume. Rareori scot câte ceva simplu. Sunt atât de fraieră încât sper să vină ziua în care să mă trezesc zână într-o lume în care se râde la glumele cu unicorni.
Comentarii
Trimiteți un comentariu