Treceți la conținutul principal

Dialog intern

- Cine ești tu?
- Eu?
- Da, tu. Tu de stai acolo, ascunsă-n mine.
- Sunt o parte rănită. Sunt un refuz. Sunt ceva care nu te vrea. Sunt ochi închiși.
- De ce apari? De ce exiști?
- Ca să știi.
- Ce să știu?
- Că nu ești.
- Vreau să fiu.
- Vrei, dar nu te miști un centimetru. Vrei, dar rămâi într-ale lui "nu știu".
- Te iubesc.
- Știu, dar e vremea să-mi dai drumul.
- Cum te cheamă?
- Rană. Întuneric.
- Când ai apărut?
- Când ai spus " nu" vieții.
- Ce ești? Ce vrei?
- Vreau să nu simt. Vreau să nu doară. Vreau să nu fiu părăsită. Vreau să fie nevoie de mine. Vreau să fiu admirată. Vreau să fiu iubită. Vreau să pot să mă arăt.
- Hai, vino.
- Sunt deja, doar că tu nu mă primești. Nu pot pleca dacă tu nici nu m-ai primit încă. Mă ții la ușă ca pe un străin când tu, de fapt, ești creatorul meu.
- Mi-e frică să te primesc.
- Ce crezi că s-ar putea întâmpla?
- Mă tem că s-ar vedea cât de dezordine e-n mine. Mă tem că aș rămâne singură. Mă tem, de fapt, că aș vedea ce nu vreau să văd.
- Și ce s-ar întâmpla după aceea?
- Atunci, aș fi.
- Hai, vino.
- Vin. Primește-mă.
-  Acum nu mai ai nevoie de mine. E vremea să plec.

Comentarii

  1. Anonim17 iunie 2015 la 23:36

    Ce dialog frumos. . Sau monolog,sau orice. . . Atat de fragil,s atat de ”copil”. . Si de,vertical. . .

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pate pe teatru

Scriu la persoana intai singular, uhhh, ahhhh, mi-am recapatat un strop de individualitate, asa ca o sa rup sirul postarilor abstracte, scrise in vreun moment de exces de zel sau ca tema la filosofie.Asadar, eu. Ultimul eveniment notabil recent a fost cu siguranta Festivalul National de Teatru "Jos Palaria" de la Bucuresti.Si nimic nu ar fi mai avut acelasi farmec daca nu am fi incurcat metroul de trei ori, daca nu am fi pierdut 40 de minute schimband metrouri, si desigur, repetitia de text din metrou la care a asistat un nene protejandu-si servieta la auzul tacanitilor alora cu geamantane vechi si roase in brate. "Anton Pavlovici e ocupat." "Cu ce?" "Moare." "Cum moare?" "Pai uite-asa, cum moare omul.Da capul pe spate, se lungeste, icneste o data scurt si moare.Unii spun ca ti-ar trosni si gatul, dar nu-i neaparat." ( expresia de pe fata ilustrului domn e de nedescris.) apoi apare eroic Jimmy "Caut Gara Nicol...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Tranzacţie eşuată

Aproape dintotdeauna,  pe -o strad ă cu viorele care creşteau din asfalt, trăia un omuleţ singuratic. Purta haine ponosite şi se -ndoia mereu de spate, la fiecare pas. Nu ştia să zâmbească şi nici nu puteai citi vreo altă emoţie pe chipul lui. Gesturile lui erau nespus de sărace. Se temea deseori să - şi ridice şi privirea din pământ. Astăzi, pare mai abătut ca niciodată. Ţine în mână, strâns, un card. Era cardul pe care, cu ani în urmă, îşi transferase sufletul. Se ducea la sufletomat, cu gând să mai scoată o bucată de suflet, care să - l facă uman pentru încă o clipă. Atunci când a hotărât să -l lase acolo, era convins că e moţiile sunt o prostie, că oricum n -are nevoie de ele şi că e suficient să poată retrage, din când în când, câte o bucată, din contul inimii sale. În schimbul tranzacţiei, îi era dat să trăiască mai mult. Aşadar, a semnat contractul cu banca de suflete. Banca aceasta de suflete era pretutindeni. Niciodată nu puteai şti de ce suflet dai atunci când ridici...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe