Lentilă

Cu gând să mă privesc înăuntru,

mi-am construit un ochi și l-am înghițit.

Cu sfială am vrut

să mă ascund în plămânii mei,

să-i privesc când se umflă

cum atrag, vremelnic, aer,

să văd cum li se-aprind

simetric, bronhiile,

să zbor, purtată

de suflul lor.

M-am dus apoi să văd
cum arăt pe dinăuntru

atunci când zâmbesc.

Am vrut s-ajung și într-un deget

să vad cum tresare când

oferă, de-a dragul, mângâiere

M-am prefăcut apoi în mână

să-mi caut sufletul

în fiece cotlon de trup viu

și să mă cuibăresc direct în inimă,

vrând să înțeleg

mașinăria asta de carne

care-mi procesează viața.

Să tresalt cu fiecare bătaie,

să simt căldura sângelui

care mă locuiește

Am vrut să-mi simt, în parte, fiecare mușchi

să înțeleg, din spatele cortinei vagi de piele

cum se construiește-nfățișarea.

Și-apoi am vrut

să mă opresc la mine-n creier,

să-i mângâi șanțurile și străzile

și să-mi îmbrățisez gândurile

chiar înainte să zboare;

să-mi urmăresc sinapsele

oriunde m-ar purta.

Așa gândeam, rotită într-un uter

și-apoi m-am născut

și am uitat.