Nimicnicie

Privește-te
Îți stă oglinda ochilor lumii
strâmbă, deasupra capului gol
Privește-te
ștergând praful și frecând podelele
casei tale uniforme
în vreme ce ți se șterge și
surâsul de pe chip
și bruma de speranță
de-a te ridica
spre-a fi
Privește-te în vreme ce
înlături grăbit, omul din cale
și rămâi
singur
cu cârpele tale ude
care ți-au curățat mintea
spre a fi
un nimic complet.
Privește-te, dar,
cum te revolți când nu e luciu
în vreme ce trupul tău
în vreme ce esența ta
în vreme ce TU
cu brațe, vise și ființă
te tocești întru nimicnicie
Privește-te cum suferi
când vezi urme și lucruri
neorânduite după algoritmul minții tale.
Privește cum lumea făurită de tine
se surpă și n-ai lumină să o vezi.
Privește-te
Privește-te
Privește cum mori
și la final de fir de suflu
nu-ți rămâne pe mormânt
decât
praf.
Iar tu
înaintea clipei ultime
nu ți-ai amintit nimic
fiindcă
ai curățat tot ce-ți putea fi
drag.

Privește-mă cum stau
și te mai aștept
să începi să exiști.

Îți voi cere timp și-mi vei oferi o cârpă moale.
Îți voi cere atenție și-mi vei oferi odorizant pentru suflet
Îți voi cere lumină și-mi vei spăla geamurile.
Îți voi cere sens și-mi vei arăta draperii decupate perfect.
Îți voi cere o-mbrățișare și mi-o vei da

Imediat după ce te speli pe mâini.

Privește-mă cum plec.